Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În cadrul manifestărilor dedicate sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul orasului Galati, la Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din municipiu a avut loc concertul de muzică bisericească: „Toată suflarea să laude pe Domnul!“, cu participarea corurilor „Ortodoxia“ a Arhiepiscopiei Dunarii de Jos şi a Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“.

Sala teatrului a fost arhiplină, mulți din cei prezenţi asistând în picioare.

La concert a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, preoţi, diaconi, elevi, studenţi, copii împreună cu părinţii lor.

Corurile au intonat cântări bisericeși, colinde și căntări din repertoriul tradiţional al poporului român.

Concertul este la a 12-a ediţie şi anul acesta, conform tradiţiei în foaierul Teatrului muzical ƒ„Nae Leonard“, a fost vernisată şi o expoziţie de icoane cu titlul: „Icoana, chipul omului îndumnezeit“.

Pelerinajul luminii

An de an, aproximativ 200 de studenti, atat membrii ai ASCOR Galaţi, dar ,i ai altor filiale ASCOR din ţară, aduc prinos de mulţumire şi de recunostinţă, Sfântului Apostol Andrei, cel care ocroteşte de 20 de ani filiala ASCOR de la Galaţi, pentru toate darurile pe care Dumnezeu le-a revarsăt asupra lor.

Astfel, in ajunul Sărbătorii Sfântului Apostol – „cel între Apostoli, mai întâi chemat“, la momentul slujbei sale de priveghere, tinerii organizează un frumos şi tineresc „Pelerinaj al Luminii“, o procesiune cu lumânări aprinse şi in cântări duhovniceşti.

După ce primesc binecuvântarea înaltpreasfintiei Sale dr. Casian Crăciun, Arhispiscopul nostru, al Dunării de Jos, studenţii pornesc pe strada Domnească purtând în mâini torţe aprinse şi icoane, cântând troparele închinate sfinţilor.

Traseul este acelaşi în fiecare an: din faţa Catedralei Arhiepiscopale - spre capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“, unde poposesc pentru a participa la slujba Litiei, urmând ca apoi să se întoarcă la catedrală.

Tinerii trăiesc cu mare emoţie şi bucurie acest pelerinaj, pentru ca prin el, îşi aduc aminte, de trecerea Sfântului Apostol Andrei la propovăduire, pe aceste meleaguri.

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook