Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a XXIV-a după Rusalii, parohia Salcia-Tudor din Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila, a îmbrăcat veșmânt de sărbătoare, întrucât noua biserică din localitate ocrotită de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost târnosită.

Slujba de sfințire a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, precum şi a credincioşilor din parohie.

Cu acest prilej, locașul de cult a fost aşezat şi sub ocrotirea Sf. Martiri Brâncoveni.

După tradiție, cei prezenţi au putut trece prin Sfântul Altar pentru a se închina, pentru a săruta Sfânta Evanghelie şi pentru a primi arhiereasca binecuvântare a ierarhului locului.

În continuare, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, înconjurat de un ales sobor de preoţi din administraţia eparhială şi din parohiile învecinate, în prezenţa mulţimii evlavioase a credincioşilor.

La momentul liturgic cuvenit, mai mulţi copii au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine, după care, elevii participanţi la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ au susținut un scurt program artistit închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

La final, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit parastasul pentru ctitori.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştinească, membrii Consiliului şi Comitetului parohial pregătind pachete cu hrană şi daruri de suflet, atât pentru credincioşii participanţi, cât şi pentru persoanele bolnave, nedeplasabile, aflate în evidenţele speciale ale parohiei.

*

Localitatea Salcia-Tudor datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (1890) şi a fost întemeiată prin aşezarea, în jurul unor sălcii bătrâne, a mai multor familii de munteni din zona Buzăului şi a Râmnicului Sărat (Chiojdeni, Buda, Deduleşti).

În anul 1926 familiile strămutate au fost împroprietărite, iar satul s-a numit Salcia. Din anul 1944 localitatea a primit numele de Tudor Vladimirescu, iar în actualitate „Salcia – Tudor”.

Între anii 1948-1953 s-a construit o biserică de dimensiuni reduse, din paiantă, care a fost sfinţită în 22 martie 1953, de Episcopul dr. Antim Angelescu al Buzăului.

Datorită deteriorărilor survenite în urma trecerii timpului, între anii 1996-2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, au fost demarate lucrările de construcţie a unei noi biserici parohiale, pe acelaşi amplasament, dar de dimensiuni mai mari. La sfârşitul construirii, biserica veche a fost, după tradiţie, dezmembrată spre a nu profana un fost sfânt locaş.

Sprijinul financiar şi material pentru desfăşurarea și finalizarea acestor lucrări au provenit atât din contribuţia Primăriei Salcia-Tudor, cât şi din obolul bunilor şi jertfelnicilor credincioşi, participanţi la slujbele şi la viaţa duhovnicească a acestei parohii.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook