Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În seara zilei de 19 noiembrie 2015, Aula Magna a Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi a fost gazda conferinţei „Creştinii şi crizele lumii contemporane”, care l-a avut ca invitat pe ÎPS Serafim Joantă, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Centrale şi de Nord.

Manifestarea a fost organizată de Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor“, în cooperare cu Arhiepiscopia Dunării de Jos şi filiala Galaţi a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România.

La eveniment a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

După conferinţa propriu-zisă, cei doi ierarhi au dialogat cu tinerii prezenţi, majoritatea dintre aceştia adresând întrebări legate de criza de comunicare resimţită astăzi în societatea românească şi felul în care poate fi depăşită.

„Situaţii de criză există dintotdeauna, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, există crize personale, crize în familie, crize în societate şi în lume. Cuvântul «criză» vine de la grecescul «crisis» care înseamnă «judecată», ceea ce înseamnă că atunci când suntem în criză, suntem într-o situaţie în care Dumnezeu ne cheamă să ne judecăm pe noi înşine şi să vedem ce putem face să ieşim din criza respectivă.

Pentru a depăşi o astfel de situaţie avem nevoie de o cultură a dialogului, doar printr-o analiză corectă a realităţii şi prin dialog sincer, înţelept, putem gestiona şi depăşi  astfel de situaţii“.

În continuare au fost dezbătute şi alte teme, precum: tragicul eveniment de la finalul lunii octombrie din Bucureşti, cu toate implicaţiile acestuia în Biserică şi societate,  nevoia tinerilor de o mai bună comunicare cu preoţii din parohiile lor, precum şi necesitatea realizării unor programe comune, dedicate tinerilor şi problemelor lor.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook