Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În fiecare an, sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos – Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul poporului român şi protector ceresc al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe strămoşeşti, reprezintă un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru toţi credincioşii Eparhiei Dunării de Jos.

Şi în acest an, Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a organizat un amplu program pastoral-misionar, cultural-educaţional şi social-filantropic, care a debutat cu tradiționala procesiune „Călători pe calea sfinţilor”.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriah Daniel, la Galaţi au fost aduse, de la Curtea de Argeş, moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, de către o delegaţie a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului condusă de  Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

Chiriahul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, însoţit de peste 200 de preoţi, personalităţi administrative locale şi zonale, culturale, civile şi militare, elevi seminarişti, studenţi şi numeroşi pelerini, au întâmpinat-o pe Sfânta Filofteia în locul devenit tradiţional pentru gălăţeni, Universitatea „Dunărea de Jos“.

De aici, „călători pe calea sfinţilor“, ierarhii, preoţii şi credincioşii pelerini, în sunet de cântări bisericeşti şi mireasmă de tămâie, au plecat în procesiune pe Calea Domnească spre Catedrala Arhiepiscopală.

În apropierea acesteia, pe strada Basarabiei, moaştele Sfintei Filofteia au fost întâmpinate de preoți și pelerini care au venit dinspre Aşezământul Social-Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ cu moaştele Sfântului Vasile, dinspre Seminarul Teologic, cu moaştele Sfântului Apostol Andrei şi de pe Calea Basarabiei, cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae.

După o scurtă rugăciune de mulţumire, cele patru grupuri de pelerini au continuat procesiunea până la Catedrala Arhiepiscopală.

Aici, cei doi ierarhi au săvârşit o slujbă de Te Deum şi au oferit celor prezenţi câte un cuvânt de învățătură și binecuvântare, după care sfintele odoare au fost aşezate spre închinare pe un baldachin special amenajat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale.

„Darul întâlnirii sfinților, binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeșului au făcut posibilă întâlnirea pe calea Domnească a Galaţilor azi, în zi de Duminică - Ziua Domnului - a Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş şi a Sf. Apostol Andrei, întâmpinaţi pe Calea Basarabiei de Sf. Ierarh Nicolae şi Sf. Vasile cel Mare pentru a săvârşi o împreună-rugăciune, de la copil la vârstnic, în casă, în familie, în şcoală şi în biserică, pentru a ne regăsi în comuniunea care a făcut astăzi, din Calea Domnească, o imensă catedrală! Tinerii ţi bătrânii, cinstitul cin monahal, iubiţii preoţi şi mulţimea pelerinilor, aceşti apostoli, «filotei» şi «filotee», au mers cu iubirea lui Hristos unul către altul şi au luat de la sfinţi curajul şi bucuria credinţei, a unităţii de credinţă şi a unității neamului nostru românesc!”, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.

Sutele de credincioşi din Galaţi, din Brăila dar şi din alte judeţe ale ţării au rămas până târziu în noapte ca să se închine la moaştele Sfintei Filofteia şi ale Sf. Apostol Andrei.

Procesiunea „Călători pe calea sfinţilor“ a deschis şirul numeroaselor manifestări pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice, care se vor desfăşura la Galaţi până la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook