Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei reprezintă un moment de sărbătoare şi pentru seminariştii gălăţeni.

Pentru a marca cum se cuvine acest moment, elevii Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, membri ai corpului profesoral, după care micii seminarişti din cele 5 clase primare au susţinut un program artistic închinat Sfântului Apostol Andrei şi Zilei Naţionale a României, intitulat „Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul şcolii noastre“.

La momentele festive a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian care, la final a felicitat pe toţi elevii seminarişti şi le-a oferit mici daruri.

De asemenea, ierarhul a oficiat şi o slujbă de binecuvântare a noii săli de sport a seminarului care a fost proaspăt renovată şi utilată cu aparate de fitness.

La final, toţi cei prezenţi au participat la tradiţionala agapă creştină în sufrageria seminarului.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook