Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În data de 8 noiembrie 2017, la prăznuirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, mănăstirea gălăţeană cunoscută şi cu numele de Metoc şi-a sărbătorit hramul.

Sărbătoarea a debutat în ajun prin oficierea, la ceas de seară, a Vecerniei cu Litie şi Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a continuat a doua zi prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în prezenţa fraţilor mănăstirii şi a credincioşilor gălăţeni.

La Sfânta Liturghie au participat şi o parte dintre elevii Şcolii Gimnaziale nr. 24 care, la momentul cuvenit, au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Fiind singura mănăstire din oraş, gălăţenii au venit în număr mare la slujbă arătându-şi evlavia faţă de aceşti doi mari rugători în ceruri pentru noi, Mihail şi Gavriil, care pururea văd faţa lui Dumnezeu, aşa cum ne spun sfinţii părinţi.

În încheiere a fost săvârşită slujba de pomenire a ctitorilor mănăstirii la mormântul vrednicului de pomenire stareţ, arhimandrit mitrofor Teofil Pandele.

Aşa cum se întâmplă în fiecare an, devenind deja o tradiţie, Înaltpreasfinţitul Casian a mers şi la Şcoala Gimnazială nr. 24 care are ca ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi care se află în imediata apropiere a mănăstirii.

Anul acesta se împlinesc 185 de ani de la înființarea în casele mănăstirii a primei şcoli publice din Galaţi.

Aici Părintele Arhiepiscop a săvârşit o rugăciune de mulţumire  pentru elevi  şi părinţii lor, pentru cadrele didactice, după care au fost pomeniți toţi profesorii adormiţi întru Domnul, care au predat în această şcoală, timp de peste un secol.

În continuare, Chiriarhul Dunării de Jos a oferit copiilor pacheţele cu hrană, iconiţe şi alte daruri de suflet.

Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic susţinut de elevii acestei şcoli constând din cântece şi poezii şi acordarea de diplome unor foşti profesori şi elevi invitaţi la această sărbătoare.

Prima şcoală naţională din zona Dunării de Jos avea să ia fiinţă „după nevoile vremii” la 1832 sub legiuirea Regulamentului Organic, în timpul domniei lui Mihai Sturza.

În perioada 1832-1838, în casele mănăstirii şi-a început activitatea prima şcoală publică din Galaţi. Şcoala avea o clasă elementară, în care se predau citirea, scrisul, aritmetica şi câteva rugăciuni, toate după o singură carte, „Întâile cunoştinţe“ şi o clasă normală, în care se învăţau gramatica, aritmetica şi geografia. În anul şcolar 1832-1833 au învăţat un număr 80 de elevi. Pe terenul actualei mănăstiri s-a construit şi clădirea noii şcoli publice din Galaţi, pământul fiind donat de Mănăstirea Neamţ la stăruinţele domnitorului Mihail Sturdza, la 1846. Această şcoală, existentă şi astăzi, a fost inaugurată la 16 aprilie 1853.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook