Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La sărbătoarea Sfinţilor Mucenici Mina, Victor şi Vichentie, credincioşii parohiei gălăţene din cartierul I.C. Frimu, care-i are ca ocrotitori cereşti, îmbracă haina de sărbătoare.

Manifestările pastoral-misionare liturgice au început în ajun cu slujba Privegherii şi a continuat astăzi cu slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie, oficiate de un sobor de preoţi, la care a asistat şi Înaltpresfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Numărul mare de credincioşi care au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie a făcut ca biserica parohială să devină neîncăpătoare, mulţi dintre aceştia rămânând să asculte slujba în parcul din curtea bisericii.

Între credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie s-au aflat foarte mulţi tineri şi copii de la şcolile aflate pe teritoriul parohiei şi nu numai, însoţiţi de profesorii de religie sau de părinţii lor.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala bisericii, alcătuită din tineri și credincioși din parohie.

La finalul Sfintei Liturghii, o parte din elevii Şcolii Gimnaziale nr. 12 „Miron Costin“, participanţi la programul „Hristos împărtăşit copiilor“, dar şi alţi copii şi tineri au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul Dunării de Jos a arătat că „sfinţii mucenici sunt cei care strălucesc în ortodoxie şi prin jertfa lor s-a întărit şi s-a consolidat credința și nădejdea noastră în Hristos, Mântuitorul şi Izbăvitorul neamului omenesc“.

După Sfânta Liturghie, în biserică a fost oficiată slujba parastasului pentru ctitorii şi binefăcătorii trecuţi la Domnul.

La final, în curtea bisericii, Părintele Arhiepiscop a săvârșit o slujbă de mulţumire  pentru binefacerile lui Dumnezeu revărsate asupra credincioşilor şi slujitorilor acestei parohii şi a oferit iconiţe celor prezenţi.

În cadrul activităţilor social-filantropice, desfăşurate de hramul bisericii, preoţii slujitori, membrii organismelor parohiale şi voluntari au oferit pachete cu alimente, obiecte de primă necesitate, la 30 de familii nevoiaşe din parohie, urmând ca în săptămâna următoare să fie oferite alte ajutoare, de îmbrăcăminte și încălțăminte, unor persoane nevoiașe.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook