Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În după-amiaza zilei de 27 noiembrie 2017, la inițiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian al Dunării de Jos, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh și prin bunăvoința și dragostea Înaltpreasfințitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, au fost aduse, spre închinare, la Catedrala din Galaţi, moaştele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa – Vâlcea.

Alături de moaştele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul au fost aşezate şi moaştele Sfântului Apostol Andrei, aflate în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos.

Pelerinajul credincioşilor, însoţiţi de preoţi, de la parohiile din întreaga eparhie a continuat și astăzi. Deși vremea nu a fost foarte prielnică, pe parcursul întregii zile pelerinii au fost prezenți în număr foarte mare și au avut posibilitatea de a se închina la aceste sfinte moaște în Catedrala  Arhiepiscopală, primind în dar iconițe cu chipul Sfântului Grigorie Decapolitul.

Pentru a veni în întâmpinarea credincioşilor pelerini, Centrul Eparhial, prin Sectorul social-filantropic, cu sprijinul și implicarea parohiilor din municipiul Galați, după un program prestabilit, au oferit pelerinilor băuturi calde şi alimente. Astfel, voluntarii de la parohiile gălățene, precum și tinerii de la Seminarul Teologic și studenții teologi gălățeni au împărțit peste 1000 de pachete cu alimente, ca semn de milostenie și prilej de bucurie aduse închinătorilor.

Sfintele moaşte vor rămâne la Galaţi până pe 30 noiembrie, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook