Manifestările pastoral-misionare dedicate sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei în Eparhia Dunării de Jos au continuat şi în preziua hramului.
După tradiţie, la biserica de pe Platforma siderurgică „Arcelor Mittal“ din Galaţi, închinată celui dintâi chemat dintre Apostoli, a fost săvârşită Sfânta Liturghie, moment liturgic care marchează totodată şi împlinirea a 15 ani de la sfinţirea ei.
Slujba a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi din municipiu, în prezenţa directorilor şi muncitorilor de pe platforma siderurgică, precum şi a credincioşilor - rude ale celor decedaţi.
La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a sosit în mijlocul credincioșilor pentru a-i binecuvânta la zi de aleasă sărbătoare.
După ce a oficiat o slujbă de mulţumire, Chiriarhul Dunării de Jos a oficiat parastasul pentru ctitori și pentru cei decedaţi în accidente de muncă.
La plecare, ierarhul a împărţit credincioşilor prezenţi iconiţe cu chipul Sfântului Grigore Decapolitul.
FacebookContact