Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a 25-a după Rusalii, credincioşii din comunitate parohială Bereşti-Sat, Protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi, au trăit momente de aleasă înălţare sufletească, întrucât biserica parohială a primit veşmântul luminos al sfinţeniei.

Slujba de sfinţire a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos în prezenţa ctitorilor, autorităţilor locale, precum şi a numeroşilor credincioşi din parohie şi din satele învecinate.

Bucuria credincioşilor a sporit la momentul trecerii lor prin Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă şi pentru a primi arhiereasca binecuvântare.

În continuare, ierarhul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, pe un podium special amenajat în cutea bisericii, în prezenţa credincioşilor.

La Sfânta Liturghie au participat şi numeroşi elevi de la Liceului Tehnologic „Paul Bujor“ din oraşul Bereşti, precum şi Grupul de copii din parohia Brătuleşti, judeţul Galaţi, costumaţi în frumosul port tradiţional al zonei, care, la momentul chinonicului, au interpretat pricesne şi cântece patriotice.

La momentul cuvenit, foarte mulţi copiişi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit Evanghelia din această zi şi a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii, subliniind importanţa săvârşirii de fapte bune asemenea samarineanului milostiv din evanghelia de astăzi.

Pentru implicarea în lucrările de construcţie şi de amenajare a noului locaş de cult, pc. pr. Vasile Dobrin a primit rangul de iconom, iar cei care au sprijinit lucrările de zidire şi înfrumuseţare ale bisericii au primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian distincţia „Vrednicia Andreiană“ şi diplome de ctitori.

Evenimentul s-a încheiat cu săvârşirea parastasului pentru slujitorii şi ctitorii trecuţi la Domnul, urmat de tradiţionala agapă creştinească, la care au fost invitaţi toţi credincioşii prezenţi.

Cu acest prilej, au fost împărţite peste 1000 de pachete cu mâncare celor prezenţi la această sărbătoare a localităţii.

***

În prezent în localitatea Bereşti se află patru biserici, una la parohia Bereşti-Târg, două la parohia Bereşti-Meria şi una la parohia Bereşti-Sat.

Noua biserică din parohia Bereşti-Sat, care astăzi a fost sfinţită, s-a construit pe terenul donat de familia binecredincioasei Elena Donose şi a fiului ei, ieromonahul Teodor Donose, ctitorul acesteia fiind familia Miron Costel şi Viorica, fiică a localităţii.

Piatra de temelia a acestei bisericia fost pusă de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian în data de 13 decembrie 2009, în Duminica a 28-a după Rusalii.

Lucrările de construcţie ale noului locaş de cult s-au desfăşurat prin implicarea pc. pr. Gagiu Cezar, protoiereu de Tg. Bujor, paroh fiind pc. pr. Vasile Dobrin, sub supravegherea pc. pr. consilier ing. Horaţiu Moldovan de la Sectorul Patrimoniu şi construcţii bisericeşti al Centrului eparhial.

Catapeteasma şi strănile au fost sculptate la Târgu Neamţ, iar pictarea icoanelor de pe catapeteasmă şi a Sfântului Altar au fost executate de domnul pictor Cristian Bădălan.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook