Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Luni, 19 noiembrie 2018, în cadrul manifestărilor culturale şi duhovniceşti organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei şi la împlinirea a 100 de ani de la naşterea preotului profesor Constantin Galeriu, s-a desfăşurat  la Galaţi Simpozionul „Părintele Galeriu, un secol de la naşterea sa. Pagini dintr-o biografie luminoasă“.

Lucrările simpozionului au fost deschise de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a adresat un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere pentru această manifestare academică, prezentând totodată aspecte importante din viaţa şi opera cunoscutului părinte.

Evenimentul s-a desfăşurat în Aula „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ din incinta Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi şi a fost organizat de către Departamentul Teologic al acestei facultăţi gălăţene.

La eveniment, pe lângă invitaţi speciali de la facultăţi de teologie din ţară, au participat cadre didactice universitare, studenţi, masteranzi, elevi seminarişti, profesori de religie, precum şi preoţi cu activitate misionară bogată.

În cadrul dezbaterilor a fost evidenţiată personalitatea unică a părintelui Constantin Galeriu în contextul pastoral-misionar al secolului al XX-lea în România.

Dezbaterile teologice au cuprins prezentarea de lucrări ştiinţifice şi luări de cuvânt, ce au privit frumuseţi duhovniceşti din viaţa şi lucrarea academică  ale  părintelui Constantin Galeriu, teme şi adâncimi teologice în gândirea părintelui, un reper de credinţă, de modestie, de fermitate şi de statornicie.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook