Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În duminica a 22-a după Rusalii și în ziua de cinstire a Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați.

La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de slujitorii acestui sfânt locaş.

În cuvântul de învățătură, chiriarhul Dunării de Jos a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Luca, capitolul 16, versetele de la 19 la 31, în care ni se prezintă Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.

În cadrul slujbei, tânărul teolog Marius Cătălin Dogărescu a fost hirotonit întru diacon, iar cucernicul diacon Cristian Ciprian Bocioagă a primit darul preoției pe seama Capelei cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ din cadrul Centrului de detenție pentru minori din localitatea Tichilești, județul Brăila.

La momentul cuvenit, mulți copii prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Întrucât astăzi în Biserica Ortodoxă îi cinstim pe Sfinții Muceni Doctori fără de arginți Cosma și Damian, după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a săvârșit o slujba de pomenire pentru Episcopul Cosma Petrovici, care a păstorit Eparhia Dunării de Jos între anii 1924-1947.

Preasfințitul Cosma este cel care, în perioada 1928-1939, a inițiat și s-a preocupat de construirea unui Așezământ pentru educația tinerilor la Galați, din fondurile proprii ale episcopiei, confiscat de către regimul comunist, însă retrocedat după 50 de ani, reamenajat și dotat prin strădania Înaltpreasfințitului Părinte Casian și cunoscut astăzi ca Aşezământul Social-Filantropic „Sf. Vasile cel Mare“ din Galaţi, în cadrul căruia funcționează o mănăstire, un centru medical și un centru multifuncțional de servicii sociale, unde 100 de copii primesc zilnic găzduire, hrană, educație, asistență medicală și formare pentru viață.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a vorbit despre viața și activitatea vrednicului de pomenire ierarh Cosma Petrovici, evidențiind cele mai semnificative realizări prin care acest harnic păstor al Bisericii rămâne viu în conștiința și amintirea noastră.

„Episcopul Cosma Petrovici, fost al Dunării de Jos, este un ierarh demn care a suferit în timpul regimului comunist, prin îndepărtarea din scaunul eparhial în anul 1947. Înainte de a fi episcop a crescut opt copii și el este unul dintre primii preoți în Moldova, în Botoșani, unde a organizat la Pomârla un mare orfelinat în timpul Primului Război Mondial. La Galați, de numele său este pentru totdeauna viu și prezent actul filantropic prin clădirea impunătoare a Orfelinatului eparhial, a clădirii Seminarului Teologic «Sfântul Apostol Andrei» și, în general, prin îndrumarea clerului de a gospodări bine bunurile materiale pentru a putea întreține cu ele creștinii în timpuri grele ca și în zilele noastre.

La ziua de pomenire a numelui său, ne rugăm la Dumenzeu ca toate însușirile lui să fie în continuare vii și prezente în familiile, în așezămintele sociale și în Sfintele lui Dumnezeu Biserici“, a spus Înaltpreasfințitul Casian.

Pr. Rareș Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook