Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 15 noiembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ şi la începutul Postului Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat în mijlocul clerului şi credincioşilor din localitatea Pechea din judeţul Galaţi.

Ierarhul locului a ajuns în această localitate gălăţeană pentru a sfinţi pictura bisericii cu hramul „Adormnirea Maicii Domnului“ din Parohia Pechea 1 şi pentru a binecuvânta noul sediu administrativ al Protoieriei Covurlui, edificat în ultimii ani în apropierea acestui sfânt locaş.

Cu acest prilej, biserica a primit ca ocrotitor spiritual şi pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ.

Ziua de sărbătoare a acestei comunităţi din partea de sud a judeţului Galaţi a debutat cu slujba de sfinţire a picturii bisericii.

Arhipăstorul Dunării de Jos a stropit cu agheasmă şi a uns cu Sfântul şi Marele Mir pereții pictați ai bisericii și icoanele de pe catapeteasmă, după care a oficiat Sfinta Liturghie în prezenţa autorităţilor locale, a credincioşilor din parohie şi a multor copii de la cele patru şcoli din localitatea Pechea, mulţi dintre aceştia îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional românesc.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a vorbit despre viaţa, activitatea monahală și opera Sfântului Paisie cel Mare de la Neamț, amintind celor prezenţi că în acest an la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, sfintele moaşte ale acestui mare sfânt nevoitor vor ajunge la Galaţi spre bucuria şi binecuvântarea credincioşilor acestei eparhii.

Întrucât de astăzi a început Postul Naşterii Domnului, arhipăstorul Dunării de Jos le-a explicat credincioşilor sensurile postului în viața noastră de creștini aflați pe drumul mântuirii şi i-a îndemnat să parcurgă așa cum se cuvine această perioadă prin post mai mult de păcate, rugăciune și pocăință.

La chinonic, grupurile de copii participanţi la eveniment au interpretat cântece religioase şi patriotice, mulţi dintre aceştia fiind împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Pentru implicarea în lucrările de pictare şi înfrumuseţare a locaşului de cult, ierarhul a acordat rangul de iconom stavrofor preotului paroh Marcel-Silviu Chirilă, iar celor care au sprijinit lucrările edilitare de la această biserică le-a oferit diplome de ctitori.

În continuare, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit slujba de binecuvântare a noului sediu administrativ al Protoieriei Covurlui, care l-a primit ca ocrotitor spiritual tot pe Sfântul Paisie de la Neamţ.

La slujba de sfinţire şi de inaugurare a noului sediu au participat toţi preoţii din protopopiatul Covurlui şi angajaţii acestei instituţii bisericeşti.

Noul sediu al Protopopiatului Covurlui a fost construit în perioada 2011 - 2022, fiind amenajat cu toate cele necesare pentru desfăşurarea activității.

Sediul a fost dotat şi cu o sală de conferinţe, în care cei 32 de preoţi din cadrul acestui protopopiat vor avea posibilitatea de a participa la conferințele preoțești.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook