Astăzi, 10 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a prezidat lucrările conferinţei semestriale de toamnă din cadrul protopopiatului Însurăţei, judeţul Brăila.
Evenimentul s-a desfăşurat în biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din vecinătatea sediului Protoieriei Însurăţei şi a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către chiriarhul Dunării de Jos, în prezenţa preoţilor din protopopiatul Însurăţei, a cântăreţilor bisericeşti, a unor vârstnici şi a multor copii şi elevi care au oferit şi răspunsurile liturgice.
După Sfânta Liturghie, ierarhul Dunării de Jos a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra credincioşilor şi preoţimii din Câmpia Bărăganului.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a tâlcuit Evanghelia zilei şi a oferit câteva sfaturi duhovniceşti şi practice preoţilor şi credincioşilor prezenţi la slujbă.
După Sfânta Liturghie s-au desfăşurat în locaşul de cult lucrările propriu-zise ale conferinţei semestriale, aşezate sub genericul „Toată suflarea să laude pe Domnul!“
Ierarhul Dunării de Jos a evidenţiat aspecte ce ţin de misiunea slujitorilor sfintelor altare în rândul tinerilor şi vârstnicilor, apreciind frumoasa şi activa implicare a tinerilor în proiectele şi programele pe care Biserica le desfăşoară pentru persoanele vârsnice.
În semn de binecuvântare şi recunoştinţă pentru credinţa, jertfelnicia şi dragostea de semeni, cinci vârsnici venerabili din parohiile protopopiatului Însurăţei, cu vârste de peste 80 de ani, au primit din partea Părintelui Arhiepiscop diplome, icoane şi câte un ajutor financiar.
Ultima parte a conferinței a fost rezervată dezbaterilor, în cadrul cărora au fost analizate activităţile şi programele misionare desfăşurate în acest an şi au fost discutate aspecte legate de pregătirea şi buna organizare a următoarelor evenimente bisericeşti din Arhiepiscopia Dunării de Jos prilejuite de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact