Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Potrivit uneiei frumoase tradiţii păstrate în Arhiepiscopia Dunării de Jos, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei s-a desfăşurat la Galaţi „Pelerinajului luminii – Lumina Sfântului Apostol Andrei”, ajuns anul acesta la cea de-a 21-a ediţie.

Evenimentul a fost organizat de filialele gălăţene ale Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, Ligii Studenţilor, Ligii Studenţilor Basarabeni, Ligii Studenţilor Străini şi Societăţii Studenţilor Medicinişti, cu sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La procesiune a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în fruntea celor peste 300 de tineri studenţi din Galaţi şi din Republica Moldova, unii dintre ei îmbrăcaţi în tradiţionalul port popular românesc.

De la Catedrala Arhiepiscopală, tinerii entuziaşti cu icoana celui dintâi chemat dintre Apostoli, cu torţe şi lumânări aprinse în mâini au plecat către Capela Seminarului Teologic Ortodox ocrotită de Sfântul Apostol Andrei, intonând pe tot parcursul procesiunii troparele Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Cuvios Ioan Damaschin şi alte cântări bisericeşti.

La sosirea în locaşul de cult din incinta seminarului gălăţean, studenţii pelerini au fost întâmpinaţi de tinerii elevi seminarişti cărora le-au oferit „Lumina Sfântului Apostol Andrei“, şi cu toţii au participat la slujba de mulţumire săvârşită de ierarhul Dunării de Jos.

Prin acest pelerinaj, tinerii studenţi doresc, an de an, să aducă prinos de mulţumire Sfântului Andrei, pentru toate darurile pe care le primesc de la Dumnezeu şi să arate într-un chip văzut lumina izvorâtă din viaţa şi propovăduirea sfinţilor.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook