Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 9 noiembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, biserica cu hramul „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din cartierul brăilean Lacu Dulce a fost târnosită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

De la primele ore ale dimineţii, ierarhul locului a poposit în această comunitate brăileană pentru a aduce bucurie şi binecuvântare prin sfinţirea lăcaşului de cult.

Piatra de temelie pentru această biserică parohială a fost aşezată cu binecuvântarea chiriarhului Dunării de Jos la data de 5 decembrie 2001, slujbele fiind săvârșite la început într-o capelă realizată din corturi militare oferite de Garnizoana Buzău.

Prin implicarea preotului paroh, ajutat de membrii consiliului și comitetului parohial și prin jertfa multor donatori au fost demarate lucrările de construcție a noului lăcaș de închinare, iar la data de 10 aprilie 2009, ierarhul locului a binecuvântat lucrările realizate pentru începerea slujbelor în noul lăcaș de cult.

Între anii 2014 - 2020, s-au desfășurat lucrările de pictură a bisericii în tehnica „fresco”, fiind realizate în acest timp şi catapeteasma, strănile și mobilierul bisericesc din interior, precum şi un pangar, o casă praznicală și o troiță în curtea bisericii.

Anul acesta, în semn de aleasă preţuire şi binecuvântare şi spre folos duhovnicesc şi sporire în credinţă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit în dar acestei parohii un veşmânt care a acoperit Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor şi al Catedralei Patriarhale.

Slujba de sfinţire a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa multor credincioşi din municipiul Brăila, precum şi a multor copii de la şcolile din cuprinsul acestei parohii.

După slujba de sfinţire, chiriarhul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie în locaşul de cult.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre importanţa locaşului de închinare din comunităţile creştine, explicând totodată semnificaţia momentelor ce alcătuiesc slujba de sfinţire a unei biserici.

În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul cuvenit, mulţi copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Cei care s-au implicat în lucrările de construcţie şi de amenajare a noului locaş de cult au primit din partea Părintelui Arhiepiscop Casian diplome de ctitor şi alte daruri.

Cu prilejul acestei zile de sărbătoare, parohia a oferit 40 de pachete cu alimente pentru vârsnicii şi nevoiaşii din această comunitare, precum şi 15 burse lunare pentru elevii care provin din familii cu posibilităţi modeste şi care învaţă la şcolile din cuprinsul parohiei, unii dintre aceştia de etnie romă.

La final, după tradiţie foarte mulţi credincioşi au trecut prin Sfântul Altar şi au sărutat Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Masă.

 Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook