În preajma sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează multiple activităţi pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice, întreptate cu precădere către persoanele nevoiaşe, vârsnici, familii cu mulţi copii şi centrele de ocrotire socială, dar şi către unităţile medicale şi bolnavii aflaţi în suferinţă.
Astăzi, 13 noiembrie 2024, preoţi şi credincioşi din protopopiatul Brăila au organizat o acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină pentru persoanele aflate pe patul spitalelor şi care au nevoie urgentă de sânge.
Această activitate face parte din Campania umanitară „Donează sânge, salvează o viaţă!”, organizată la nivel naţional de către Patriarhia Română cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.
În dimineaţa acestei zile, 50 de credincioşi însoţiţi de preoţii de la parohiile de care aceştia aparţin au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila pentru a dona sânge şi a veni prin această acţiune în sprijinul semenilor lor aflaţi în suferinţă.
Campania de donare de sânge, derulată de Protoieria Brăila, se întemeiază şi pe buna cooperare din anii precedenţi cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila, această instituţie medicală asigurând atât personal specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară.
Întrucât în multe unităţi medicale stocurile de sânge sunt insuficiente, iar viețile pacienților depind de sângele primit de la donatori, prin activitate a de astăzi s-a urmărit şi identificarea unor persoane apte pentru a dona sânge regulat, nu doar în anumite perioade de timp, ci pe tot parcursul anului la termenele stabilite de medici.
La nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin implicarea activă a preoţilor şi credincioşilor şi a altor instituţii, campania de donare de sânge va continua în perioada următoare la cele două centre de transfuzii din oraşele Galaţi şi Brăila.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact