Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La Galaţi, a avut loc astăzi, 14 noiembrie 2024, întrunirea preoţilor din protopopiatele Galați, Tecuci, Covurlui, Nicoreşti, Făurei şi Însurăţei în cadrul conferinţei pastoral-misionare din cel de-al doilea semestru al anului 2024.

Evenimentul s-a desfăşurat în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi şi a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de slujitori din cadrul Permanenţei Consiliului eparhial, protoierei, preoţi care au şi profesia de medic, clerici din insituţiile medicale, precum şi alţi slujitori ai Sfintelor Altare nou hitrotoniţi, unii dintre ei din comunităţile parohiale afectate de inundaţiile din această toamnă.

La slujba arhierească au fost prezenţi toţi preoţii şi cântăreţilor bisericeşti din cele şase protopopiate participante.

După rugăciunea mare de dezlegare şi împărtăşirea clericilor, ierarhul a citit Acatistul Sfântului Grigorie Palama.

Lucrările propriu-zise ale şedinţei au fost aşezate sub genericul ”Bolile sufletului şi terapia Sfinţilor vindecători în concretul provocărilor reale constatate de preot în familie şi în comunitatea parohială. Provocări şi remedii” şi s-au desfăşurat tot în locaşul de cult.

În deschiderea şedinţei, Părintele Arhiepiscop Casian a prezentat o serie de texte reprezentative din reflecțiile despre rugăciune şi despre om de la chirurgul şi biologul francez, laureat al Premiului Nobel, dr. Alexis Carrel, extrase din lucrările “Conduita vieții” și “Omul, ființă necunoscută”.

De asemenea, în cadrul expunerii ierarhul Dunării de Jos a reliefat aspecte importante de la sfinţii părinţi şi de la mai mulți cercetători cu referire la știință, credință, necredință, boală, vindecare ş.a.

În continuare, în cadrul întrunirii au fost analizate activităţile şi programele misionare desfăşurate în acest an, în special cele desfăşurate în ulima perioadă pentru sprijinirea duhovnoicească şi materială a sinistraţilor.

Referatele pregătite pentru astăzi de către preoţii medici şi de ceilaţi slujitori desemnaţi au cuprins relatări din experienţa personală acumulată în spital, despre rugăciunea unită cu lucrarea filantropică, multele exemple ale prezenţei lor la căpătâiul bolnavilor şi prezentarea unor mărturii privind cazuri concrete de însănătoşire sufletească şi trupească. 

Au fost discutate şi aspecte legate de pregătirea şi buna organizare a următoarelor activităţi şi programe pastoral-misionare din Arhiepiscopia Dunării de Jos în luna dedicată Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al eparhiei şi al întregului neam românesc.

În contextul ”Anului omagial al pastorației şi îngrijirii bolnavilor şi Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, la sărbătoarea andreiană de la Galaţi din acest an, credincioşii se pot închina atât la moaştele Sfântului Apostol Andrei, cât şi la cele ale Sf. M. Mc. Pantelimon, Sf. Ierarh Nectarie, Sf. Ierarh Luca al Crimeii şi Sf. Cuv. Mc.  Efrem cel Nou, aşezate potrivit tradiţiei în baldachinul ce va fi special amenajat în apropierea Catedralei arhiepiscopale.

Ultima parte a conferinței a fost rezervată dezbaterilor, în cadrul cărora au fost semnalate și analizate o serie de aspecte practice întâlnite în slujirea şi activitatea preoţească de până acum.

Înaltpreasfinţia Sa a încheiat lucrările conferinţei semestriale de toamnă mulţumind preoţilor participanţi pentru prezenţa la acest eveniment în spaţiul de rugăciune din biserica reprezentativă a eparhiei şi pentru mărturiile frumoase aduse despre lucrarea sfinţilor vindecători în viaţa noastră, cât şi despre implicarea excepţională a sluijitorilor şi credincioşilor în lucrarea Bisericii.

Întrucât astăzi este lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, toţi participanţii la conferinţă au fost invitaţi în curtea Centrului eparhial la o agapă tradiţională.

 Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook