Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În perioada 14 – 17 noiembrie 2024 se desfăşoară la Galaţi întrunirea membrilor Consorţiului Universitaria.

La eveniment participă rectori, prorectori şi preşedinţi ai Senatelor universitare, directori generali administrativi, secretari şefi, studenţi şi reprezentanţi ai sindicatelor din nouă universităţi din România şi de la Universitatea de Stat din Moldova.

Festivitatea de deschidere a acestui important eveniment pentru comunitatea academică din România a avut loc astăzi, 15 noiembrie, în Aula ”Virgil Madgearu” din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din municipiul Galaţi.

În după-amiaza aceleiaşi zile, reprezentanţii celor zece universităţi au vizitat Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, ghid şi găzdă primitoare fiind Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Înaltpreasfinţia Sa le-a prezentat distinşilor oaspeţi frumuseţile care alcătuiesc inestimabila comoară de cultură şi spiritualitate ortodoxă, adăpostită de Muzeul eparhial din Galaţi.

Ierarhul Dunării de Jos a vorbit celor prezenţi despre rolul culturii şi al cunoaşterii în devenirea creştinului şi formarea identitară a românilor şi a adus în atenţia auditoriului aspectele menite să deschidă spiritual, şi nu numai, lucrarea Bisericii Ortodoxe Române în timp pentru consolidarea prin credinţă a culturii, a învăţământului şi a limbii.

După vizitarea acestei emblematice instituţii de cultură, oaspeţii şi ceilalţi participanţi s-au închinat în Capela din incinta muzeului şi apoi au mers în Sala de expoziţii temporare ”Sergiu Dumitrescu”, acolo unde au avut prilejul de a vedea o expoziţie foto cu imagini de la inundaţiile devastatoare din această toamnă din judeţul Galaţi şi sprijinul promt şi eficient oferit de Biserică semenilor greu încercaţi.

La final, ierarhul locului i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi le-a oferit cărţi de rugăciune, Noul Testament, revista eparhială ”Călăuză Ortodoxă” şi alte daruri.

⁕⁕⁕

Pe parcursul celor patru zile, Consorţiul Universitaria reunește reprezentanți ai universităţilor istorice reprezentative ale României pentru a discuta strategii, inițiative și proiecte care vizează excelența în educație și cercetare, fiind cea mai veche și complexă structură academică de profil din țară sub aspectul tradiției academice, al mărimii (include peste 42% din studenți și peste 40% din cadrele didactice) şi al distribuției regionale (fiecare regiune de dezvoltare a țării fiind reprezentată).

 Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook