Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

După ce ieri, 50 de persoane din localitatea gălăţeană Costache Negri au beneficiat de consult medical gratuit şi au primit prescripţii şi tratament, astăzi, 23 noiembrie 2024, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat caravanele medicale în alte două localităţi din judeţul Galaţi, afectatea de inundaţiile devastatoare din acest an.

La dispensarul din localitatea Cuza Vodă şi la Centrul social din Parohia Cudalbi 2, cadre medicale voluntare de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi şi preoţi cu profesii medicale, au oferit gratuit consultaţii de specialitate la peste 150 de persoane, unele cu dizabilităţi, cu vârste înaintate, greu deplasabile, multe dintre acestea cu boli cronice, marginalizate social şi cu situaţii materiale şi financiare precare.

Serviciile medicale acordate au constat în măsurarea tensiunii arteriale, investigaţii de tip EKG, controlul glicemiei şi efectuarea consultului medical general pentru depistarea bolilor cronice.

De asemenea, cu sprijinul unor donatori, persoanele consultate şi descoperite cu diverse afecţiuni în cadrul acestei campanii umanitare, au primit gratuit medicamente, în baza prescripţiilor medicale oferite de medicii prezenţi.

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, astfel de acţiuni misionare şi social-filantropice vor continua în zilele următoare şi în alte comunităţi locale din judeţul Galaţi, pentru a aduce alinare şi vindecare sufletească şi trupească, speranţă şi ajutor concret semenilor noştri greu încercaţi de revărsarea apelor.

 Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook