
Necesarul de sânge în România rămâne constant ridicat, fiind o problemă cronică la nivel național, deși numărul donatorilor a crescut în anumite zone.
Deşi au existat campanii care au crescut numărul donatorilor, stocurile de sânge rămân, în general, la un nivel scăzut, necesitând eforturi continue de donare la nivel național.
Astăzi, 24 noiembrie 2025, un grup de 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, riguros selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor.
Campania de donare de sânge de astăzi se întemeiază şi pe buna cooperare pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară.
Participanţii la această faptă bună au dorit ca, în această perioadă în care ne pregătim pentru sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul seminarului gălăţean şi al municipiului Galaţi, să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge.
Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: Donează sânge, salvează o viață!
În funcţie de necesitate şi disponibilitate, donarea de sânge organizată în Eparhia Dunării de Jos va continua şi în perioada următoare.
O singură unitate de sânge donată poate salva până la 3 vieţi. Deşi cererea spitalelor este din ce în ce mai mare, în România, statistic, sunt 1,8% donatori.
Pr. Rareş Bucur






FacebookContact