Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua de 1 octombrie, când întreaga Biserică Ortodoxă cinsteşte ”Acoperământului Maicii Domnului”, Mănăstirea Buciumeni din judeţul Galați şi-a serbat cel de-al doilea hram.

Cu acest prilej,  în biserica mănăstirii - monument istoric, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în prezența monahiilor mănăstirii, a pelerinilor şi a credincioşilor din parohiile învecinate.

Sfânta Liturghie a fost precedată de slujba tunderii în monahism a sorei Maria Alexe, în prezent monahia Teodora. Maicile de la Mănăstirea Buciumeni au fost prezente în numar mare pentru a cânta ”Brațele părintești” și a da răspunsurile stranei. Maica Fanuria, ajutată de maica stareță Macrina și de maica Iustiniana, a fost nașa de călugarie - cea care a luat-o sub mantia sa pe rasofora Minodora Alexe, care se pregătea de mult timp pentru acest moment.

În cuvântul de învățătură Chiriarhul Dunării de Jos a vorbit celor prezenţi despre descoperirea minunată pe care Sfânta Fecioară a făcut-o credincioşilor, despre modul în care se roagă pentru ei şi îi ocroteşte.

Ierarhul a mai arătat că Maica Domnului ocroteşte şi se roagă pentru toţi cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi este prezentă acolo unde creştinii o cinstesc, aşa cum a fost de faţă la privegherea de toată noaptea a clerului şi credincioşilor bisericii din Vlaherne.

La momentul liturgic cuvenit, o parte dintre copiii şi credincioşii prezenți au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La final, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru binefăcătorii sfântului aşezământ: egumeni, monahi, monahii şi ostenitori.

După Sfânta Liturghie, toţi cei prezenţi au fost invitaţi, după tradiţie, în trapeza mănăstirii, la agapa creştinească, pregătită cu grijă de maici.

Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, este una dintre cele mai frumoase sărbători închinate Fecioarei Maria, pentru că ea descoperă tuturor creştinilor modul în care Maica Domnului ajută prin rugăciune neîncetată către Mântuitorul Hristos pe toţi cei care o cinstesc şi îi cer sprijinul.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook