În legătură cu cele petrecute la săvârşirea Tainei Sfântului Botez în biserica „Sfinţii Împăraţi” din municipiul Brăila, ne exprimăm regretul pentru atitudinea nepotrivită a preotului slujitor şi, în acelaşi timp, cerem iertare familiei şi credincioşilor prezenţi.
Aspectele ce decurg din materialul înregistrat video vor fi cercetate potrivit rânduielilor liturgice şi canoanelor bisericeşti, în vederea luării măsurilor ce se impun.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos
FacebookContact