Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a 24-a după Rusalii, credincioşii din comunitate parohială Rugineni, Protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi, au trăit momente de aleasă înălţare sufletească, întrucât biserica parohială a primit veşmântul luminos al sfinţeniei.

Slujba de sfinţire a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos în prezenţa ctitorilor, autorităţilor locale, precum şi a numeroşilor credincioşi din parohie şi din satele învecinate.

Bucuria credincioşilor a sporit la momentul trecerii lor prin Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi pentru a primi arhiereasca binecuvântare.

În continuare, ierarhul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, pe un podium special amenajat în cutea bisericii, în prezenţa credincioşilor.

La Sfânta Liturhjie au participat și numeroși elevi de la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Cavadinești, costumați în frumosul port tradițional al zonei.

La momentul cuvenit, foarte mulţi copiişi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit Evanghelia din această zi şi a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii, subliniind importanţa unei noi biserici în una din cele mai vechi așezări de pe Prut, Cavadinești.

„Pentru preoțimea și credincioșii din comuna Cavadinești, una din cele mai vechi așezări de pe Prut, ce avea până acum șapte biserici în șapte sate, a fost astăzi o zi de mare bucurie întrucât a fost sfințită cea de-a opta biserică ctitorită în întregime cu «bănuțul văduvei» de cele aproximativ o sută de familii din această localiate. Continuitatea tradiției se vede și astăzi, atâtîn prezența credincioșilor înțelepți, cât și în prezența tinerilor costumați asemenea înaintașilor  lor de altă dată.

Să ajute Dumnezeau ca și această biserică să fie o nouă poartă a cerului în frumoasa localitate Cavadinești!“, a spus ierarhul.

Pentru implicarea în lucrările de construcţie şi de amenajare a noului locaş de cult, pc. pr. Nicolae Pleşcan a primit rangul de iconom, iar cei care au sprijinit lucrările de zidire şi înfrumuseţare ale bisericii au primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian diplome de ctitori.

Evenimentul s-a încheiat cu săvârşirea parastasului pentru slujitorii şi ctitorii trecuţi la Domnul, urmat de tradiţionala agapă creştinească, la care au fost invitaţi toţi credincioşii prezenţi.

Cu acest prilej, au fost împărţite peste 500 de pachete cu mâncare celor prezenţi la această sărbătoare a localităţii.

***

Piatra de temelia a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ a fost pusă de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian în data de 30 mai 2010, în Duminica Tuturor Sfinţilor.

Lucrările s-au desfăşurat prin implicarea pc. pr paroh Nicolae Pleşcan, sub supravegherea pc. pr. consilier ing. Horaţiu Moldovan de la Sectorul Patrimoniu şi construcţii bisericeşti al Centrului eparhial, precum şi a pc. pr. Gagiu Cezar, protoiereu de Tg. Bujor, prin osârdia membrilor Consiliului şi ai Comitetului Parohial, cu sprijinul Consiliului Local al comunei Cavadineşti şi, mai ales, prin obolul bunilor credincioşi din satul Rugineni, care au contribuit cu însufleţire şi cu mult spirit de jertfă la ctitorirea acestei bisericii.

Catapeteasma sculptată a fost realizată la Târgu Neamţ, fiind donată de arhim. Epifanie Bulancea de la Mănăstirea Măgura Ocnei, în anul 2014.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook