Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian în Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă ajutorarea spitalelor şi a unităţilor sociale prin oferirea de produse pentru dezinfectare, mănuşi chirurgicale şi alte materiale pentru igienă şi protecţie, precum şi cărţi de zidire sufletească.

Beneficiarii acestor ajutoare sunt pacienţii internaţi sau cei veniţi în ambulatoriu în unităţile medicale, personalul medical şi auxiliar, dar şi asistaţii din cadrul unor aşezăminte sociale din cele două judeţe ale Eparhiei Dunării de Jos, Galaţi şi Brăila.

De la începutul perioadei de pandemie, Arhiepiscopia Dunării de Jos a donat și distribuit către unităţile medicale şi aşezămintele sociale, atât produse alimentare şi materiale igienico-sanitare, cât și aparatură medicală.

Astăzi, 20 octombrie 2021, s-a desfăşurat o nouă acţiune de sprijinire la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Galaţi, care, în preajma sărbătorii ocrotitoarei spirituale, a primit din partea Centrului eparhial detergent, săpun lichid, mănuşi chirugicale, manşete şi încălţăminte de protecţie în valoare de 11.600 lei.

Materialele oferite astăzi Spitalului „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Galaţi au fost pregătite de preoţi şi angajaţi ai Centrului eparhial, fiind ulterior transportate, cu respectarea normelor legale în vigoare, către unitatea medicală beneficiară.

În contextul actual din ţară, această unitate sanitară asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, fiind unul dintre spitalele din municipiul Galaţi desemnat ca suport COVID în întregime.

Aflat în prima linie în lupta cu noul coronavirus, acest spital are mare nevoie de orice fel de ajutor, având în vedere numărul mare de persoane infectate din ultima perioadă.

Din data de 14 octombrie 1996, această instituţie medicală o are ca ocrotitoare spirituală pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.

De asemenea, trei aşezăminte sociale din municipiile Galaţi şi Brăila au primit astăzi ajutoare din partea Centrului eparhial, respectiv Grădiniţa parohială „Familia“ din Brăila, Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a treia“ din cadrul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh“ din Galaţi şi Aşezământul socio-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galați.

Centrului eparhial a oferit acestor trei aşezăminte sociale dezinfectanţi, săpun lichid, clor, pastă şi periuţe de dinţi în valoare de 12.000 lei.

Produsele special pregătite au fost încărcate de la depozitul Centrului eparhial şi distribuite la sediul fiecărei instituţii beneficiare.

Pr. Rareș Bucur

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook