Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În duminica a 20-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați.

La slujbă au fost prezenţi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul acestui sfânt locaş.

În cadrul slujbei, tânărul Adrian Gabriel Sighinaş a fost hirotonit întru diacon şi va sluji în această demnitate la Catedrala Arhiepiscopală.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre minunea învierii fiului văduvei din Nainsăvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos şi consemnată în Sfânta Scriptură de Sfântul Luca, la capitolul 7, versetele de la 11 la 16.

„Pe acordurile imnului biruinţei vieţii, care este Însuşi Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, este Viaţa care străbate calea înapoi de la moarte la viaţăşi de pe pământ la cer.Domnul Însuşi a spus că ‹‹Eu sunt învierea şiviaţa›› (Iona 11, 25) şi Calea de la moarte la viaţă (Ioan 14, 6). Pe aceasta merge neîncetat de la moarte la viaţă, de pe pământ la cer, de la boală la sănătate, de la răutate la bunătate, de la singurătate la comuniune, de la tristeţe la bucurie. Aceasta-i calea. Cale este El. În El este şi calea şi viaţa adevărată. [...]

Când spunem că ‹‹încurcate sunt căile Domnului››, rostim un mare neadevăr, căci tocmai căile noastre sunt încurcate, iar căile Domnului sunt foarte directe şi una din căile foarte directe este cea din Evanghelia de astăzi.

Într-un sat, pe drum, pe cale era multă suferinţăşi nimeni nu mai simţea cum calcă pământul de durerea care trecea de la o mamă văduvă care-şi ducea la mormânt unica ei speranţă, îţi îngropa viaţa vieţii ei, copilul unic şi rămânea singură. Totuşi calea de durere, de compasiune, a adunat, spune Sfânta Evanghelie, toată cetatea. Înseamnă că durerea unei singure persoane a contagiat de durere toată lumea. Observăm o lume foarte bună. O lume care suferă pentru durerea unei persoane este o lume bună, în sensul că lumea suferindă aduce solidaritate unei persoane aflată în suferinţă şi singurătatea ei în faţa morţii a devenit medicament de apropiere a oamenilor care au mers cu ea pe drumul morţii. Şi se poate face de aici o primă observaţie, şi anume că frica de moarte este începutul înţelepciunii, că în faţa morţii încetează răutăţile. Moartea pune rânduială în noi, ne pune oglinda, este analiza care îţi arată cine eşti, un muritor. Orice om află în faţa morţii că este muritor şi atunci când se împărtăşeşte de durere vede că moartea este dureroasă pentru cel ce o primeşteşi pentru cei ce o observă. Când suntem la o înmormântare participăm anticipativ la propria noastră înmormântare“, a spus ierarhul Dunării de Jos

La final, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toți cei prezenți la slujbă.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook