Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 2 octombrie, Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi a organizat deschiderea solemnă a cursurilor pentru noul an universitar 2023-2024.

Evenimentul a debutat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Catedrala arhiepiscopală din municipiul Galaţi cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi profesori de la Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de studenţii şi masteranzii prezenţi la slujbă.

După Sfânta Liturghie, chiriarhul Dunării de Jos a oficiat slujba de Te Deum la deschiderea unui nou an universitar şi cuvântul de învăţătură al Părintelui Arhiepiscop în care a vorbit despre rodnica şi frumoasa conlucrare care există între Biserică şi mediul universitar din zona Dunării de Jos.

La programul liturgic din Catedrală au participat profesori, studenţi şi masteranzi teologi, precum şi simpli credincioşi.

De la Catedrala Arhiepiscopală, ierarhul a mers la Aula „Alexandru Ioan Cuza“ din Galaţi, unde a avut loc festivitatea de deschidere oficială a cursurilor pentru Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi.

La eveniment au participat autorităţi centrale şi locale, conducerea universităţii, reprezentanţi ai unor instituţii regionale din ţară şi din Republica Modova, precum şi studenţi, masteranzi şi doctoranzi gălăţeni.

În deschiderea festivităţii, toţi participanţii au cântat Imnul Naţional al României şi cântecul academic „Gaudeamus igitur“ şi au fost rostite alocuţiunile adecvate momentului solemn.

În discursul de bun-venit, domnul prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi a creionat o serie de realizări, evidenţiind evoluţia ascendentă a acestei universităţi din România, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, cu o arie lărgă de parteneriate şi cu o activitate educaţională şi formativă bine împletită cu cea de cercetare.

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a transmis un cuvânt de binecuvântare tuturor cursanţilor învăţământului universitar şi post universitar, precum şi conducerii Universităţii „Dunărea de Jos“ şi întregului corp didactic.

La final, în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ (sala AS011) a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, s-a desfăşurat întrunirea cadrelor didactice cu studenţii şi masteranzii acestei facultăţi în cadrul căreia au fost prezentate datele şi informaţiile necesare bunei organizări şi funcţionări a procesului didactic, precum şi programul de practică pentru noul an universitar.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați are peste 75 de ani de existenţă, cu 14 facultăţi şi peste 80 de specializări în care sunt pregătiţi studenţi pentru ciclurile de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat în domenii diverse (tehnic, umanist, economic, sănătate, artistic). Este prima instituție de învățământ superior din România, care și-a extins activitatea și în Republica Moldova şi este singura universitate care a dezvoltat programe de predare în Ucraina și Italia.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook