Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat astăzi, 18 octombrie 2024, cele două mari programe eparhiale prin care sunt oferite familiilor sinistrate din judeţul Galaţi, articole vestimentare, încălţăminte şi lemne de fag pentru iarnă.

După ce zilele trecute a fost finalizat programul prin care toţi copiii din familiile sinitrate (peste 600 de copii şi tineri) au primit haine şi încălţăminte noi, astăzi, un alt program a continuat pentru membrii adulţi din aceste familii greu încercate de revărsarea apelor.

Peste 1500 de persoane beneficiază de programul prin care au fost achiziţionate special articole vestimenatre şi încălţăminte pentru adulţi, bărbaţi şi femei.

Darurile au fost pregătite de preoţii şi voluntarii din zonele sinistrate şi apoi oferite în bisericile parohiale, împreună cu cărţi de rugăciune, Noul Testament, icoane şi alte obiecte de colportaj bisericesc.

În localităţile Pechea şi Cudalbi, peste 200 de persoane au primit cu recunoştinţă şi speranţă ajutorul Bisericii, implementat în această perioadă de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu sprijinul unor eparhii din ţară şi din străinătate.

Înainte de a intra în posesia darurilor, beneficiarii au fost binecuvântaţi de preoţii lor în biserici şi s-au rugat cu toţii Milostivului Dumnezeu.

Tot astăzi, a continuat în localitate Pechea şi distribuirea lemnelor de fag pentru sezonul rece. Până în prezent au fost transportaţi şi oferiţi 1000 metri steri de lemne din cei 3000 de metri steri comandaţi pentru a fi aduşi în zona sinistrată. 

O altă etapă a sprijinului ce se va desfăşura în perioada imediat următore, constă în oferirea de sobe noi familiilor sinistrate.

 Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook