Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă acţiunile filantropice îndreptate spre cei aflaţi în suferinţă ca urmare a inundaţiilor de săptămâna trecută din judeţul Galaţi.

I. În data de 23 septembrie a.c. a avut loc festivitatea de deschidere a noului an şcolar în parohia Costache Negri, una din localităţile sever afectate de furia apelor.

Şcoala Gimnazială „Elena Negri“ şi-a deschis porţile cu o săptămână mai târziu deoarece au fost efectuate ample acţiuni de decolmatare a mâlului şi reziduurilor rezultate în urma revărsării apelor. În prezent, parterul corpului nou al unităţii de învăţământ este închis, aici fiind necesare alte lucrări de reabilitare şi igienizare.

Evenimentul a debutat cu oficierea slujbei de Te-Deum la început de an şcolar, în prezenţa autorităţilor locale, a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, a cadrelor didactice, a părinţilor şi a elevilor.

Cu acest prilej, Protoieria Tecuci şi Asociaţia Filantropică „Sf. Vasile cel Mare“ din Galaţi au trimis pentru fiecare din cei 90 de copii ce provin din familiile sinistrate rechizite, câte un ghiozdan, o pătură şi obiecte de igienă personală.

II. În aceeaşi zi, în localităţile sinistrate au sosit două transporturi cu 40 tone de cereale (grâu). Acestea au fost aduse, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, de către pc pr. Mihai Tocai de la parohia Velenţa II, jud. Bihor, ca urmare a îndemnului la solidaritate transmis de Patriarhia Române şi Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Cerealele au fost distribuite în toate localităţile sinistrate din cuprinsului Protoieriei Covurlui, preoţii parohi şi membrii organismelor parohiale îngrijindu-se ca acestea să ajungă la persoanele greu încercate, conform listelor şi documentelor întocmite în acest scop.

III.  La aceste semne de dragoste şi solidaritate creştină se adaugă şi transportul de alimente de primă necesitate, articole de îmbrăcăminte şi obiecte igienico-sanitare efectuat în localitatea Costache Negri de parohia Brăteşti, protoieria Ploieşti.

Arhiepiscopia Dunării de Jos mulţumeşte, cu recunoştinţă, tuturor donatorilor şi voluntarilor care s-au implicat şi se vor implica cu devotament în acţiunile umanitare, social-filantropice şi de solidaritate cu victimile calamităţilor provocate de inundaţiile de la mijlocul săptămânii trecute, din judeţul Galaţi.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook