Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În data de 10 septembrie 2014, Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat consfătuirea generală a profesorilor de religie din judeţele Galaţi şi Brăila, organizată în scopul unei bune pregătiri a începutului de nou an şcolar 2014-2015.

Evenimentul, aşezat sub patronajul Sfinţilor Martiri Brâncoveni a reunit întregul corp profesoral cu predare la disciplina „Religie“ din cele două judeţe ale Eparhiei mai întâi, după cum era şi firesc, sub Pantocratorul Catedralei Arhiepiscopale, la Sfânta Liturghie.

Soborul slujitor a fost alcătuit din preoţi care sunt şi profesori la catedra de religie, iar celelalte cadre didactice participante au oferit răspunsurile liturgice într-o desăvârşită cântare omofonă.

La slujbă a asistat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos care, la final a oficiat o slujbă de mulţumire şi a rostit rugăciunile speciale pentru începutul unui nou an şcolar.

Lucrările propriu-zise ale consfătuirii s-au desfăşurat, începând cu ora 10,00, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini“ din Galaţi şi au stat sub genericul „2014 – Anul Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.

Între oaspeţii de seamă invitaţi şi care au rostit scurte alocuţiuni în deschiderea dezbaterilor s-au numărat şi prof. Mioara Enache, inspector şcolar general în cadrul ISJ Galaţi şi prof. Marius Damian, inspector şcolar general-adjunct în cadrul ISJ Brăila.

În cadrul lucrărilor Înaltpreasfinţia Sa a prezentat volumul vrednicului de pomenire episcop  Antim Angelescu al Buzăului „Psihologia religioasă a copilului şi a adolescentului, cu aplicaţii în învăţământul religios” apărută la editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, iar pc pr. dr. Mihai Roşu, protoiereu de Nicoreşti a prezentat un referat cu tema „Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, părinte-model pentru familia creştină, pentru profesorul de religie şi pentru creştinul din societatea de astăzi“.

Celelalte teme abordate au vizat o scurtă analiză retrospectivă a activităţii din anul şcolar 2013-2014, problemele legate de proiectele comune Biserică - Şcoală: evaluarea activităţilor eparhiale din anul şcolar precedent: concursul de icoane din Duminica Ortodoxiei; cinstirea eroilor neamului cu prilejul praznicului Înălţării Domnului, pelerinajul tinerilor la hramul Mănăstirii Buciumeni, programele de spovedire şi împărtăşire a elevilor în posturi, dar şi implicarea profesorilor de Religie în susţinerea proiectului naţional „Hristos împărtăşit copiilor“ şi evaluarea proiectului „Alege Şcoala!“ în Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Pe baza documentelor întocmite de protoierii şi centralizate de către Sectorul cultural, învăţământ şi activităţi cu tineretul, Înaltpreasfinţia Sa a arătat faptul că „aproape 80.000 de copii şi elevi au participat în anul şcolar precedent la programele catehetice patriarhale şi eparhiale, în logica cooperării mai strânse dintre familie, Biserică şi şcoală, iar peste 55.000 de elevi, cu participarea cadrelor didactice, s-au spovedit şi s-au împărtăşit.

Am reţinut, de asemenea, că peste 650.000 lei au fost oferiţi sub formă de ajutoare materiale şi nu numai, elevilor săraci din parohiile/localităţile expuse riscului de sărăcie şi abandonului şcolar”.

În cea de a doua parte a dezbaterilor, s-a făcut proiectarea activităţilor pentru anul şcolar 2014-2015 privind relaţia dintre Familie, Şcoală şi Biserică, priorităţile privind ora de religie, precum şi implicarea profesorilor de religie în parteneriatele educaţionale dintre parohii şi şcoli/licee şi programele catehetice, în baza hotărârilor Sfântului Sinod şi a legislaţiei civile în domeniu. „Mai important decât orice, a subliniat Chiriarhul Dunării de Jos, este proiecţia noului an şcolar prin aplicarea Protocolului dintre Patriarhie şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi prin participarea efectivă a cadrelor didactice la programele liturgice, culturale şi social-filantropice din parohii!”.

La final, toţi participanţii au primit în dar iconiţe şi broşura „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul!“.

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook