Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În fiecare an, la praznicul Naşterii Maicii Domnului din 8 septembrie, Mănăstirea Cudalbi din judeţul Galaţi, important centru de viaţă duhovnicească din Câmpia Covurluiului, îşi sărbătoreşte hramul.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un impresionant sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi slujitori, în prezenţa autorităţilor judeţene şi locale, precum şi a credincioşilor eparhiei şi din întreaga ţară, care au putut admira frumuseţea sfântului lăcaş, în stil ştefanian, împodobit cu mozaicuri exterioare.

Grupuri de copii din parohiile învecinate,majoritatea participanţi la Programul catehetic naţional „Hristos împărtăşit copiilor“ au interpretat cântece şi au rostit poezii închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

„Această mănăstire este un vechi centru de spiritualitate, consolidat şi înnoit în ultimii ani, iar în grădina Maicii Domnului de aici se uneşte nu doar rugăciunea cu munca, ci şi cultivarea pământului cu grâu, floarea-soarelui şi viţă-de-vie. Aşadar, prescura, uleiul pentru candelă şi vinul pentru Sfântul Potir!“, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.

La final a fost săvârşită slujba parastasului pentru ctitori şi pentru toţi binecredincioşii adormiţi întru Domnul.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a mulţumit tuturor ctitorilor, donatorilor şi binefăcătorilor sfintei mănăstiri şi a invitat pe toţi credincioşii prezenţi la eveniment să ia parte la agapa frăţească, organizată în cinstea acestui înălţător moment, mănăstirea pregătindu-se cu peste 1.500 pachete pentru pelerini.

*

Mănăstirea datează din anul 1925 fiind ctitorită de Eugenia Pană în apropierea localităţii gălăţene Cudalbi. Biserica mănăstirii a fost ridicată între 1925 şi 1933.

La început, lăcaşul monahal se numea „Mănăstirea Gologanu“, după numele moşiei acelor locuri. Mănăstirea este desfiinţată în 1950, odată cu instalarea regimului comunist în România, însă îşi reia activitatea în anul 1990.

Prin străduinţele actualei stareţe, monahia Mariani Popa şi a întregii obşti a fost construită o nouă biserică, aflată astăzi în faza de finisare, precum şi o nouă clopotniţă şi 3 corpuri de chilii.

La solicitarea Eparhiei Dunării de Jos, în anul 1998 vechiul nume al mănăstirii a fost schimbat în „Mănăstirea Maicii Domnului - Cudalbi“.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook