Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Mii de tineri ortodocşi din lumea întreagă prezenţi la #ITO2016, dar şi credincioşi din Bucureşti şi din ţară, au participat duminică, 4 septembrie 2016, la prima Sfântă Liturghie oficiată de Patriarhul României la Catedrala Naţională.

Astăzi, în Duminica a 11-a după Rusalii,  Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat prima Sfântă Liturghie la Catedrala Mântuirii Neamului. Slujba a fost oficiată pe o scenă special amenajată în faţa Catedralei Naţionale.

Alături de Preafericirea Sa au slujit şi:

  • Preasfinţitul Părinte Makarios, Episcop de Christoupolis – delegat al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol;
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Dimitrios, Mitropolit de Irinopolis – delegat al Patriarhiei Alexandriei;
  • Preasfinţitul Qais, Episcop de Erzurum – delegat al Patriarhiei Antiohiei;
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului;
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului;
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale;
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos;
  • Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal;
  • Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal;
  • Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor;
  • Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului;

Dumnezeu este milostiv, dar și drept

În cuvântul adresat celor prezenţi, Patriarhul României a explicat învăţăturile ce reies din textul evanghelic.

Această Evanghelie ne arată că Dumnezeu este în același timp iertător şi drept, este în acelaşi timp milostiv și drept, a spus Preafericirea Sa:

"Dacă ne pocăim și cerem să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv și iertător. Când însă noi nesocotim bunătatea Lui, și, în mod viclean și egoist, doar profităm de ea, dar la rândul nostru nu arătăm milă şi iertare față de semenii noștri, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa spre îndreptarea noastră și a celor asemenea nouă. Deci, Dumnezeu este milostiv, dar și drept. El este iertător, dar și îndreptător, în înțelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci cheamă la pocăința spre îndreptare. Astfel, Dumnezeu Cel milostiv și iertător îl responsabilizează pe omul nemilostiv și neiertător. El nu pedepseşte, ci El îndreaptă pe oameni, îi responsabilizează când îi ceartă pentru că vrea să-i readucă pe calea mântuirii. El ne arată cât de mult pierde spiritual omul dacă nu este și el iertător asemenea lui Dumnezeu."

Biserica a primit de la Hristos Însuși porunca de a ierta greșelile oamenilor. Întrucât ea a înțeles valoarea mântuitoare și sfințitoare a iertării, Biserica îi îndeamnă pe toți oamenii să ierte greșelile altora, a mai spus Patriarhul Daniel.

"Biserica ne îndeamnă să iertăm semenilor noștri toate greșelile lor. De ce? Pentru că astfel ne eliberăm sufletul din legăturile păcătoase ale egoismului și ale răzbunării, spre a ne împărtăși cu Sfânta Euharistie, cu iubirea sfântă, smerită şi milostivă a lui Hristos. Deci, când ne împărtăşim cu Sfânta Euharistie ne împărtăşim cu iubirea iertătoare a lui Hristos. De aceea trebuie să iertăm păcatele sau greşelile celor care ne-au greşit. (…) Iertarea cere o luptă interioară cu noi înşine, o răstignire a dorinței egoiste de răzbunare, a tentației de a răspunde la răutate cu răutate."

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidenţiat şi faptul că Sfânta Evanghelie de astăzi ne îndeamnă să înmulțim binele, nu să-l limităm sau să-l oprim:

"Făcând aceasta, creștem duhovnicește și ne sfințim, adică devenim cu adevărat „oameni ai lui Dumnezeu”. Iar dacă iubirea milostivă și iertătoare devine lumina vieții noastre, atunci se schimbă în bine și relațiile între oameni. Adică, se oprește violența prin iertare, se stinge ura prin iertare, se înlocuiește răutatea cu bunătatea prin iertare și se schimbă „iadul” vieții păcătoase în „bucurie a raiului” ca viață trăită în iubirea şi sfinţenia lui Dumnezeu."

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat tinerilor prezenţi cuvântul de încheiere al Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din toată lumea – 2016.

În continuare a avut loc festivitatea de încheiere #ITO2016. Iuliana Lia Florea a dat citire actului solemn de încheiere a evenimentului, apoi au fost predate însemnele întâlnirii reprezentanţilor Arhiepiscopiei Iaşilor, gazda Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din toată lumea de anul viitor.

Patriarhul României a rostit rugăciunea de călătorie pentru tinerii care se vor pleca astăzi de la Bucureşti şi i-a binecuvântat.

În încheiere a fost intonat imnul #ITO2016.

(Sursa: Agenția de Presă a Patriarhiei Române | basilica.ro)

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook