Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Patriarhia Română susţine săvârşirea slujbelor religioase în unităţile de învăţământ, la începutul anului școlar, în baza tradiţiei şcolilor din România, întreruptă doar în timpul regimului comunist, cu respectarea libertăţii atât a celor care doresc, cât şi a celor care nu doresc să participe la acestea, cu următoarele argumente:

  • Constituţia României (art. 29-30) și Legea nr, 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (art. 2, alin. 1) garantează libertatea credinţelor religioase, precum şi libertatea de exprimare a acestora în public;
  • potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, unul dintre principiile care guvernează învăţământul preuniversitar și superior este „principiul asumării, promovării și păstrării identității naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român” (art. 3, litera h); săvârşirea de slujbe religioase la început de an şcolar este o practică tradiţională, întreruptă doar în timpul regimului comunist ateu; pentru conştiinţa socială de astăzi, rămâne memorabilă mărturisirea credinţei în Dumnezeu a tinerilor din decembrie 1989 şi rostirea în public a rugăciunii Tatăl nostru de către aceştia;
  • Statul român asigură predarea disciplinei Religie în şcolile publice, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult (Constituţia României, 32, alin. 7), această disciplină fiind parte a trunchiului comun; în majoritate covârşitoare, părinţii au ales ca elevii să participe la ora de Religie; rugăciunea tradiţională de la începutul anului şcolar, specifică cultului propriu, reflectă apartenenţa confesională a copiilor care au cerut să primească educaţie religioasă în şcoala respectivă şi dorinţa lor de a beneficia de o astfel de educaţie religioasă;
  • potrivit parteneriatelor încheiate (cu avizul Consiliului de Administrație), şcolile invită parohiile la activităţile prilejuite de deschiderea şi închiderea anului şcolar, ziua şcolii, alte activitaţi;
  • participarea la slujbele religioase săvârşite la început de an şcolar în unităţile de învăţământ este la alegerea fiecărei persoane; ceremonia de deschidere a anului şcolar nu are caracter obligatoriu, nu se face prezenţa, iar slujba de Te Deum se săvârşeşte la începutul sau la sfârşitul ceremoniei de deschidere, astfel încât cei care nu doresc să participe la rugăciune sunt liberi să nu participe;
  • Statul român „este neutru fată de orice credinţă religioasă sau ideologie atee” (art. 9, alin. 4 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor); din acest motiv, dacă rugăciunea de binecuvântare a anului şcolar ar fi „prozelitism religios”, atunci şi interzicerea acesteia este „prozelitism ateist sau antireligios”.

Foto credit: bucurestifm.ro

 

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook