Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Miercuri, 30 septembrie 2020, Biserica Ortodoxă Română aniversează 13 de ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh.

Cu acest prilej, de la ora 9.00, se va săvârşi Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, iar la ora 11.00 va fi oficiată slujba de Te Deum, ca mulţumire plină de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în viața Bisericii Ortodoxe Române şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în cei 13 ani de slujire patriarhală. Vor participa membrii Sfântului Sinod, membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, membrii Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice şi culturale.

În continuare, la ora 12.00, în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, se va desfășura un moment aniversar, în timpul căruia vor fi prezentate mesajele din partea reprezentanților autorităţilor de stat, precum și din partea altor instituţii publice.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook