În ziua de 1 septembrie, odată cu începutul noului an bisericesc, biserica „Sf. Vasile cel Mare“ şi „Sf. Dionisie Exiguul“ din municipiul Galaţi şi-a sărbătorit hramul.
Sărbătoarea a debutat în ajun prin oficierea, la ceas de seară, a Vecerniei cu Litie şi Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a continuat a doua zi cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
La eveniment au participat profesori, oameni de cultură şi credincioşi ai parohiei, dar şi enoriaşi din alte parohii din municipiul Galaţi, veniţi pentru a se ruga cu evlavie şi credinţă la singura biserică din Eparhia Dunării de Jos ocrotită de Sfântul Dionisie cel Smerit.
La momentul cuvenit, mai mulți copii îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional românesc au fost împărtășiți de ierarhul locului cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre activitate de savant a Sfântului Dionisie Exiguul, părintele erei creștine şi despre drumul creșterii duhovnicești pe care creștinul este învitat să-l parcurgă în această nouă perioadă de timp.
„Întreita bucurie a sărbătorii de astăzi şi anume, luminoasa propovăduire a Mântuitorului în sinagoga din Capernaum, prin puterea Duhului, alinând inimile zdrobite, eliberând pe cei oprimaţi, binevestind săracilor şi îndeosebi vestind anul bineplăcut Domnului, a devenit în Biserica Ortodoxă mare sărbătoare a începutului unui an al mântuirii sau an bisericesc, an al credinţei unită cu rugăciunea şi cu faptele iubirii milostive, dându-ne o şansă de a ne înnoi duhovniceşte şi de a ne pregăti şi de un nou an şcolar şi de înnoire a iubirii faţă de copii în familie prin Naşterea Maicii Domnului.
Astăzi este şi sărbătoarea Sfântului Dionisie, a celui care s-a numit pe sine Simplu, din ţinutul dintre Dunăre şi Mare, care în veacul al VI-lea, fiind la Roma ca mare teolog, mare om de stiinţă, cunoscând astronomie şi filologie, a inspirat conducerea bisericii de atunci să îndrepte curgerea timpului, nu de la oameni către oameni cum era până atunci, ci de la Hristos Cel Veşnic către noi în timp. Astfel, ştim că suntem astăzi în data de 1 septembrie 2022, toată lumea creştină şi necreştină, datorită străromânului, teologului, punte între Răsăritul şi Apusul Europei, părintele timpului creştin sau erei creştine, care este şi părintele rânduielii Sfinţilor Părinţi în Biserică, aşezând şi la Roma rânduielile Sfinţilor Ppărinţi de la sinoadele ecumenice“, a spus ierarhul Dunări de Jos.
După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba de Te Deum pentru începutul noului an bisericesc, precum şi slujba de pomenire a ctitorilor, binefăcătorilor şi slujitorilor adormiţi în Domnul, ziua de 1 septembrie amintind şi de evenimentul primei sfinţiri a acestei bisericii, petrecut la 1 septembrie 1963.
În cadrul programului catehetic naţional „Hristos împărtăşit copiilor“, la această biserică se desfăşoară mai multe programe cu copiii şi tinerii parohiei, multe dintre acestea fiind desfăşurate pe parcursul vacanţelor şcolare, dar şi în timpul liber al elevilor.
Astfel, în perioada 23-27 august, parohia a desfăşurat ediţia a X-a a Concursului de şah la care au participat 31 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, înscrişi la cursurile de şah organizate în cadrul Aşezământului cultural şi social-filantropic parohial.
De remarcat este și lucrarea edilitar-gospodărească deosebită realizată în ultimii ani, cât și cea social-filantropică.
Cu prilejul sărbătoriri hramului, parohia a oferit ajutoare în bani şi alimente pentru 34 familii nevoiaşe, aflate în evidenţele speciale ale parohiei, precum şi masa de prânz pentru cei 25 de bătrâni de la Fundaţia de Sprijin a Vârstnicilor din cartierul Micro 17 din Galaţi.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact