Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Parohia „Sfânta Treime“ Costieni, comuna Nămoloasa, din Protoieria Covurlui, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a desfășurat în perioada 15 iunie - 31 august a.c., cea de-a IX-a ediție a Școlii de Creație Tradițional-Bisericească, proiect educațional organizat sub formă de voluntariat.

Chemați la o școală pentru minte și suflet, copiii și tinerii din parohie, cu vârste între 7 și 14 ani, împărțiți în două grupe catehetice, învățământ primar și gimnazial, au participat la cursuri de pictură iconografică, lecții de limba germană, povestiri biblice și ateliere de creație cu tema „Costumul popular românesc, între artă și identitate națională“ (Atelierul de cusături tradiționale românești, Atelierul de dichiseli).

Această ediție a programului educațional s-a desfășurat sub egida proiectului „Alege Școala pentru viitor“, în care parohia Costieni are ca parteneri Patriarhia Română, Arhiepiscopia Iașilor, Școala Gimnazială Nămoloasa și Primăria Nămoloasa, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Proiectul urmărește prevenirea abandonului școlar și se adresează în special copiilor care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate de minim 6 luni.

În acest context, în Centrul Social parohial Costieni, au fost organizate ateliere tematice, programe de consiliere psihologică, școlară și vocațională, dar și programe precum: Școala de Duminică, Școala Părinților, concursuri și o excursie. Printre obiectivele atinse, până în prezent, este și realizarea unei platforme de comunicare copil-părinte și organizarea a două campanii de conștientizare pentru părinți sau persoanele în grija cărora se află copiii.

Ultima zi de vară, le-a oferit celor 17 copii înscriși la activitățile proiectului catehetic „Alege Școala pentru Viitor“ și bucuria participării la o excursie, educativă și recreativă, în orașul Târgoviște, județul Dâmbovița.

Astfel, în Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, în dimineața zilei de miercuri, 31 august, copiii s-au întâlnit mai întâi in Școala lui Hristos - biserica parohială, unde, alături de părintele Adrian Dicu și-au plecat genunchii la rugăciune, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra lor.

Călătoria până în fosta capitală a Țării Românești a fost una binecuvântată, nelipsind, pe parcursul ei, momentele de bucurie și comuniune, în care copiii au cântat și s-au întrecut în arta oratoriei, ca antrenament pentru un nou an școlar.

Primul popas al excursiei a fost făcut în Târgoviște la Curtea Domnească. Aici, cu entuziasm, copiii au aflat de la ghid că prima atestare documentară a cetății, ca reședință voievodală, este din timpul lui Mircea cel Bătrân.

Vizitarea Turnului Chindiei, fortificație de apărare, construit în secolul al XV-lea de către domnitorul Vlad Țepeș, cu numeroasele sale trepte interioare, proiectate în spirală, a constituit o adevărată provocare și un efort susținut, mai ales pentru cei mici, însă panorama a fost pe măsura așteptării.

În incinta ansamblului voievodal, tinerii au descoperit Muzeul Tiparului și al Cărții Românești Vechi, străjuit de statuia impozantă a diaconului Coresi, originar din Târgoviște, traducător, meșter tipograf român și editorul primelor cărți tipărite în limba română. Aici, în circuitul expoziției, copiii au descoperit vechi tipărituri, ornamente tipografice, inele sigilare, xilogravuri, valoroase legături de carte și o tiparniță din secolul al XVIII-lea.

Tinerii excursioniști și-au îndreptat apoi pașii spre Biserica Sfânta Vineri, din cadrul Complexului Național Curtea Domnească, unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din țară.

La ora prânzului, copiii s-au bucurat de o agapă, organizată în spațiul idilic al Centrului Vechi din Târgoviște și oferită prin purtarea de grijă a familiei Florea Tase și Doina.

În a doua parte a zilei, tinerii au vizitat Muzeul de Artă, Muzeul Național al Poliției Române - unic în țară -, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Mânăstirile Stelea, Dealu și Catedrala Mitropolitană.

Activitățile cultural-educaționale, desfășurate pe întreaga perioadă a vacanței de vară, la Centrul Social parohial, în cadrul Școlii de Creație Tradițional-Bisericească Costieni, aflată la cea de-a IX-a ediție, au oferit copiilor și tinerilor participanți șansa egalității în educație, a legării de noi prietenii, de a fi mai buni și creativi, de a se cunoaște fiecare pe sine însuși și a-L descoperi pe Hristos în aproapele lor.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook