Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit miercuri, 20 septembrie 2023, la Reşedinţa patriarhală, pe Excelenţa Sa Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia, în vizită de rămas bun la încheierea misiunii diplomatice în România.
Domnul ambasador a mulțumit pentru primire și a subliniat faptul că, în decursul celor aproape șase ani de activitate diplomatică în România, a constatat cât de important este rolul Bisericii Ortodoxe Române în societatea românească, precum și în promovarea bunelor relații între popoarele român și armean și, în special, între Biserica Ortodoxă Română și Biserica Armeană.
În acest sens, Excelența Sa a fost deosebit de impresionat de atașamentul credincioșilor ortodocși români față de Biserica lor și de frumusețea și bogăția spirituală a mânăstirilor din România, pe care le-a vizitat în marea lor majoritate.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit pentru aprecieri și a exprimat speranța că tradiționalele relații dintre cele două popoare și Biserici vor continua și se vor extinde în viitor, având în vedere și experiența comună din trecut, atât în timpul Imperiului Otoman, cât și în perioada comunistă.
Patriarhul României a reliefat personalitatea deosebită a fostului Patriarh Catolicos al tuturor armenilor, Vasken I, născut și format în România, și care a promovat, pentru aproape patru decenii (1955-1994), relații apropiate între credincioșii ortodocși români și credincioșii armeni, între România și Armenia.
Domnul ambasador Sergey Minasyan a dorit să mulţumească pentru ospitalitatea şi prietenia poporului român şi a Bisericii Ortodoxe Române, manifestate faţă de comunitatea armeană din România.
Patriarhul României a apreciat experiența poporului armean privind păstrarea identității sale etnice și religioase, în pofida dificultăţilor istorice, inclusiv a celor actuale, din regiunea Nagorno Karabakh. În acest sens, Preafericirea Sa a exprimat speranța că se vor identifica soluții în rezolvarea unor astfel de conflicte, precum și modalități de manifestare a solidarității și sprijinului celor afectați.
Sectorul Relații Bisericești, Interreligioase și Comunități Bisericești Externe
FacebookContact