Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În perioada 22-24 septembrie 2023, în cadrul proiectului catehetic „Hristos împărtășit copiilor“, 20 de copii de la Școala Gimnazială „Alexandru Vechiu“ din Zăvoaia, județul Brăila, potrivit parteneriatului dintre școală și Parohia Zăvoaia, au participat la o excursie gratuită la Predeal, județul Brașov.

Deplasarea elevilor s-a realizat cu trenul întrucât copiii aveau gratuitate la călătorii, iar pentru mulți dintre ei călătoria cu trenul a fost o noutate, Parohia Zăvoaia fiind situată la o distanță mare de o cale ferată.

La Predeal, elevii au fost primiți și găzduiți gratuit de familia unor fii ai parohiei, stabiliți de mai mult timp la Predeal, care, alături de preotul paroh și cântărețul bisericesc, s-au îngrijit și de masa copiilor, dar și de traseele turistice în zilele petrecute acolo.

Astfel, începând din prima zi, elevii însoțiți de fiica familiei gazdă, au luat la pas munții Bucegi, mergând spre Cabana Trei Brazi, iar în a doua zi, cu ajutorul altui fiu al parohiei, au ajuns la Cabana Diham. În ultima zi au mers cu telefericul la Cabana Clăbucet, iar de acolo pe jos, la Cabana Gârbova, unde cei mai curajoși dintre copii au urcat la Vârful Clăbucetul Taurului, locul unde în 1916 ostașii români au luptat pentru Reîntregirea Neamului, uimiți fiind de tranșeele și adăposturile armatei.

Excursia a fost un bun prilej de deconectare a elevilor de la telefonul mobil și conectare cu natura și implicit cu Bunul Dumnezeu, părintele explicându-le faptul că toate frumusețile pe care le-au văzut, sunt lucrarea Părintelui Ceresc pe care, toate cu înțelepciune le-a făcut.

Pr. Rareș Bucur

Pr. Tudorel Ionescu

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook