La o zi după slăvitul praznic al Naşterii Maicii Domnului, când sunt pomeniţi Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, Parohia „Sf. Ana“ din municipiul Galaţi a îmbrăcat haina de sărbătoare cu prilejul hramului bisericii.
Manifestările pastoral-misionare şi social-filantropice au debutat încă din ajun la biserica parohială, unde, un sobor de preoţi din municipiul Galaţi a oficiat Vecernia cu Litie şi Acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, la eveniment participând mulţi copii şi credincioşi din parohie.
În ziua de prăznuirea a Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, un sobor de preoţi a săvârşit Sfânta Liturghie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a tinerilor şi copiilor participanţi la programele catehetice ale Bisericii, precum şi a bunilor şi evlavioşilor credincioşi din parohie şi din îmrejurimi.
La momentul cuvenit, mulţi copii însoţiţi de părinţii lor au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a vorbit despre Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana şi despre modelul de familie creştină în interiorul cărei sunt crescuţi cu multă dragoste copiii.
Hramul parohiei gălăţene a fost prilej de binecuvântare şi de bucurie şi pentru 25 elevi de la Şcoala nr. 17 din Galaţi, care au primit ghiozdane şi rechizite pentru noul an şcolar şi alte daruri, prin programul eparhial ”Hristos în şcoală”.
În carul acestui program desfăşurat de Arhiepiscopia Dunării de Jos în luna septembrie, peste 3300 de elevi care provin din familii cu mulţi copii şi cu posibilităţi financiare reduse primesc ghiozdane complet echipate în valoare de 330.000 lei.
Având în vedere că în proxima vecinătate a bisericii ”Sf. Ana” din Galaţi se află şapte unităţi şcolare, multe dintre programele catehetice, social-filantropice şi educaţionale desfăşurate de această biserică sunt îndreptate către copii şi elevii.
După slujbă, ierarhul locului a mers în mijlocul tinerilor şi copiilor participanţi la slujbă şi le-a oferit câteva daruri.
De precizat este şi faptul că în vara acestui an, Parohia ”Sf. Ana” a continuat să desfăşoare constant activităţi educative şi recreative în cadrul unei ”Şcoli de vară” pentru 60 de copii, care s-a finalizat cu o excursie de trei zile, oferită gratuit tuturor participanţilor, la mănăstirile şi obiectivele turistice din judeţul Vrancea.
De asemenea, în zilele premergătoare hramului, 25 de familii cu posibilităţi materiale reduse aflate în evidenţele parohiale au primit pachete cu alimente neperisabile, prin implicarea membrilor Consiliului şi Comitetului parohial şi a tinerilor voluntari.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact