Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a reprezentat pentru clerul şi credincioşii Eparhiei Dunării de Jos un prilej de înaltă trăire duhovnicească.

În ajunul sărbătorii, la ceas de Vecernie, pentru a spori evlavia şi bucuria duhovnicească a clerului şi credincioşilor prezenţi la hramul bisericii „Sfânta Cruce“ din municipiul Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a adus racla ce adăposteşte o părticică din lemnul Sfintei Cruci, aflată în patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale.

Mulţimea preoţilor şi credincioşilor a întâmpinat cinstita Cruce la intersecţia aflată în apropierea bisericii gălăţene de pe strada General Eremia Grigorescu, într-o deosebită atmosferă de evlavie şi emoţie sfântă şi au purtat-o în procesiune către locaşul de cult ocrotit de Sfânta Cruce.

Sutele de credincioşi s-au închinat şi au sărutat Sfânta şi de viaţă făcătoare Cruce şi s-au bucurat de binecuvântarea Arhiereului de la Dunărea de Jos, ajuns în mijlocul lor.

După săvârşirea Acatistului Sfintei Cruci şi a Vecerniei cu Litie, chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Sfintei Cruci şi despre necesitatea iertării în viaţa credincioşilor.

În contextul derulării la început de an şcolar a programului eparhial de sprijinire a copiilor cu posibilităţi materiale reduse din fiecare parohie, prin oferirea de ghiozdane complet echipate, chiriarhul Dunării de Jos a dăruit ghiozdane unor copii de la Centrul social „Casa Tudor” din Galaţi. Această acţiune social-filantropică se înscrie în programul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin care 3300 de copii nevoiaşi sunt ajutaţi pentru a avea cele necesare studiului în noul an şcolar.

La final, toţi credincioşii prezenţi s-au închinat şi au sărutat racla ce adăposteşte o părticică din lemnul Sfintei Cruci, au fost binecuvântaţi de ierarh şi au primit litie de la preoţi.

Situată pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în cadrul Protopopiatului Galaţi, cuprinzând cartierul I.C. Frimu din municipiul Galaţi, Parohia „Sfânta Cruce“ este o parohie tânără, fiind înfiinţată după anul 2001 pentru a răspunde nevoilor spirituale ale credincioşilor din această zonă a oraşului.

Întrucât Parohia ”Sfânta Cruce” din Galaţi avea doar o capelă, care cu timpul s-a dovedit a fi neîncăpătoare, din anul 2005, cu ajutorul Milostivului Dumnezeu, cu sprijinul credincioşilor inimoşi din parohie şi nu numai, precum şi prin implicarea activă a membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, sub coordonarea preotului paroh Laurenţiu Giurgea, sprijinit de către preotul coslujitor Marius Tudorel Florea a început construcţia unei frumoase şi mari biserici, care în prezent este pregătită pentru pictură.

În dimineaţa zilei de 14 septembrie, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, racla a fost adusă în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, unde după rânduiala specială de scoatere a Sfintei Cruci spre închinare a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos.

Pe tot parcursul dimineţii, credincioşii au participat la Sfânta Liturghie şi s-au putut închina acestui odor de mare preţ al creştinătăţii.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre sensurile Sfintei Cruci în ortodoxie şi folosul cinstirii ei.

După Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toţi credincioşii prezenţi la slujbă.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook