Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, fiecare zi este un nou timp în care împreună reuşim să aducem speranţă, mângâiere şi ajutor concret semenilor noştri greu încercaţi de inundaţiile devastatoare din ultimele zile.

Din primele momente ale producerii acestei nedorite catastrofe în Câmpia Covurluiului, clericii şi credincioşii din Eparhia Dunării de Jos, coordonaţi permanent de ierarhul locului, Înaltpreasfinţiul Părinte Arhiepiscop Casian, au dat dovadă de altruism, empatie, generozitate şi, nu în ultimul rând, de spirit de sacrificiu pentru toţi cei care au trecut prin iadul suferinţei provocat de năvălirea apelor în miez de noapte peste viaţa şi întreaga lor agoniseală.

Zi de zi, prin Centrul eparhial, protoierii şi parohii, preoţii şi voluntarii oferă alimente şi multe alte ajutoare, atât sinistraţilor, cât şi hrană caldă celor care lucrează aproape fără întrerupe la resabilirea normalităţii în zonele afectate.

Astăzi, 17 septembrie, după o şedinţă operativă la Centrul eparhial, prezidată de chiriarhul Dunării de Jos, în care au fost stabilite principalele coordonate de acţiune filantropică pentru zilele următoare, alte transporturi cu ajutoare umanitare au plecat din parohii către localităţile sinistrate.

În localităţile Costache Negri şi Cudalbi au ajuns la orele prânzului o parte din ajutoarele pregătite special. Şi astăzi, în mijlocul celor aflaţi în suferinţă s-a aflat Părintele Arhiepiscop Casian.

Ierarhul a participat la slujba de înmormântare a unui decedat din localitatea Costache Negri şi apoi a împărţit cizme şi alte materiale pentru curăţenie familiilor sinistrate din această localitate. Ajutoarele au fost aduse prin contribuţia preoţilor şi crendincioşilor din parohiile gălăţene ”Sfântul Grigorie Teologul” şi ”Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

În continuare, Înalpreasfinţia Sa a mers la biserica din localitatea Cudalbi, grav afectată de inundaţii, pe care a binecuvântat-o cu aghiasmă în urma igienizării şi curăţirii de nămol.

Zilele următoare, pentru ajutorarea familiilor sinistrate şi a copiilor acestora, la iniţiativa chiriarhului Dunării de Jos vor fi implementate două noi programe eparhiale.

Primul va avea în vedere oferirea de hrană caldă sinistraţilor, pompierilor şi voluntarilor implicati direct în acţiunile de curăţare a gospodăriilor şi caselor inundate, printr-un pod de iubire de la familiile care nu au fost afectate de dezastrul inudaţiilor, care se vor implica în pregătirea şi distribuirea unei mese calde.

Cel de-al doilea program va avea ca scop oferirea de îmbrăcăminte şi încălţăminte copiilor care provin din familiile sinistrate, contribuţia cea mi importantă în cadrul acestei fapte bune fiind din ajutorul de urgență pentru sinistrații din județul Galați, aprobat de Preaferictul Părinte Patriarh Daniel.

Mâine, alte parohii din Eparhia Dunării de Jos sunt programate pentru a duce în zonele sinistrare alimente şi produse de curăţenie.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook