
În duminica a 14-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, în prezenţa credincioşilor din municipiul de la Dunăre. Din soborul slujitor au făcut parte preoții și diaconii acestui sfânt locaș.
În cadrul slujbei au fost rostite ectenii şi rugăciuni speciale către Milostivul Dumnezeu pentru revărsarea de înțelepciune, har și ajutor asupra elevilor şi profesorilor în noul an şcolar.
La momentul cuvenit, mai mulți copii prezenți la slujbă au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică din această duminică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 22, versetele 1-14, în care este relatată Pilda nunţii fiului de împărat.
Înaltpreasfinţia Sa a arătat că fiul de împărat din Evanghelia de astăzi este Domnul nostru Iisus Hristos, pe care Îl descoperim ca adevăratul Dascăl care îi invită pe credincioși — copii, părinți și profesori — la o comuniune spirituală prilejuită de începutul noului an școlar.
De asemenea, Părintele Arhiepiscop Casian a amintit celor prezenţi de Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși din acest an, de la Bucureşti, unde 2.400 de tineri s-au spovedit la duhovnici, s-au împărtăşit şi au primit, la Catedrala Națională, binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, punând temelia unei educații bazate pe valorile creștine și comunitare.
„La sfârșitul rugăciunilor sfintei noastre Biserici îl descoperim pe Fiul de împărat care ne cheamă la nunta bucuriei Lui, toți cei care dorim să-L descoperim și ca Dascăl. Fiul de împărat este adevăratul Dascăl care dorește o nuntă mare la care să cheme, de data aceasta, toți copiii, toți părinții și toți dascălii, după modelul care trebuie să ne rămână pentru totdeauna ca icoană paradigmatică: 2.400 de tineri, mulți în alb, sub cupola Pantocratorului de la școala școlilor, biserica noastră principală, Catedrala Națională sau a Mântuirii Neamului, unde mulțimea de tineri, la glasul păstorului lor Preafericitul, au făcut pasul decisiv mergând la părinții duhovnici și umplându-se de iubirea împărăției lui Dumnezeu la Sfântul Potir — începutul speranței pentru un nou an școlar binecuvântat, cu roade bogate, cu părinți, cu preoți și cu tineri în școala vieții creștine și comunitare creștine și românești”, a spus ierarhul.
În Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat astăzi şi programul eparhial „Hristos în şcoală”, prin care 3.300 de copii din judeţele Galaţi şi Brăila au primit în aceste zile ghiozdane şi rechizite pentru noul an şcolar 2026-2027, în valoare de peste 330.000 lei.
Ghiozdanele complet echipate cu rechizite şcolare au fost achiziţionate în săptămânile premergătoare începerii noului an şcolar şi predate protoieriilor din cele două judeţe ale eparhiei spre a fi distribuite parohiilor şi apoi copiilor beneficiari în bisericile parohiale.
Pr. Rareș Bucur




FacebookContact