
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a reprezentat pentru clerul și credincioșii Eparhiei Dunării de Jos prilej de înaltă trăire duhovnicească.
În ajunul sărbătorii, la Biserica „Sfânta Cruce” din municipiul Galați, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a adus la ceas de Vecernie racla ce adăpostește o părticică din lemnul Sfintei Cruci, aflată în patrimoniul sacru al Reședinței Arhiepiscopale.
Mulțimea preoților și credincioșilor prezenți la hramul bisericii a întâmpinat cinstita Cruce într-o deosebită atmosferă de evlavie și emoție sfântă, s-au închinat și au sărutat Sfânta și de viață făcătoare Cruce și s-au bucurat de binecuvântarea Arhiereului de la Dunărea de Jos, ajuns în mijlocul lor.
După săvârșirea Vecerniei cu Litie, chiriarhul Dunării de Jos a purtat un dialog cu copiii prezenți la slujbă și a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre ajutorul pe care îl primim prin Sfânta Cruce de la Mântuitorul Hristos.
La final, toți copiii au primit daruri și apoi, împreună cu toți cei prezenți, s-au închinat și au sărutat racla ce adăpostește o părticică din lemnul Sfintei Cruci, fiind binecuvântați de ierarh.
Situată pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în cadrul Protopopiatului Galați, cuprinzând cartierul I.C. Frimu din municipiul Galați, Parohia „Sfânta Cruce” este o parohie tânără, fiind înființată după anul 2001 pentru a răspunde nevoilor spirituale ale credincioșilor din această zonă a orașului.
Întrucât Parohia „Sfânta Cruce” din Galați avea doar o capelă, care cu timpul s-a dovedit a fi neîncăpătoare, din anul 2005, cu ajutorul Milostivului Dumnezeu, cu sprijinul credincioșilor inimoși din parohie și nu numai, precum și prin implicarea activă a membrilor Consiliului și Comitetului parohial, sub coordonarea preotului paroh Laurențiu Giurgea, sprijinit de către preotul coslujitor Marius Tudorel Florea, a început construcția unei frumoase biserici, în care, în prezent, sunt efectuate lucrări de pictură în Sfântul Altar.
În dimineața zilei de 14 septembrie, la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, racla a fost adusă în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, unde, după rânduiala specială de scoatere a Sfintei Cruci spre închinare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a săvârșit Sfânta Liturghie.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi de corul mixt al Catedralei arhiepiscopale.
Pe tot parcursul dimineții, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie și s-au putut închina acestui odor de mare preț al creștinătății. În cadrul slujbei, cucernicul diacon Cosmin Chirac a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei Latinu, județul Brăila, iar tânărul teolog Răzvan Octavian Marola a fost hirotonit diacon.
În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop Casian a vorbit despre jertfa Domnului nostru Iisus Hristos pe Sfânta Cruce și darurile spirituale oferite de Hristos omenirii și Bisericii. Chiriarhul a arătat că Maica Domnului este asumată ca mamă a întregii omeniri la picioarele Crucii, binecuvântând și întărind atât mama din familie, cât și Biserica, iar Sfântul Evanghelist Ioan este pildă de ucenicie și iubire curată pentru tineri.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a precizat că Hristos este sprijin pentru tineret, ajutându-i pe aceștia să depășească încercările specifice vârstei și să rămână conectați la valorile Bisericii și ale patriei.
După Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toți credincioșii prezenți la slujbă.
Pr. Rareş Bucur




FacebookContact