Pe data de 16 februarie 2013, la comemorarea trecerii a 40 de zile de la adormirea întru Domnul a vrednicului de pomenire Ierarh Epifanie, în Catedrala „Înălţarea Domnului“ şi „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Buzău a avut loc, după încheierea Sfintei Liturghii, o slujbă de pomenire, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei.

Alături de Întâistătătorul Ortodoxiei româneşti s-au aflat, uniţi prin suferinţă şi pioasă amintire, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,  Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

La finalul ceremoniei religioase, după discursurile comemorative  rostite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a avut loc lansarea oficială a celor trei volume dedicate amintirii vrednicului de pomenire arhiereu al Buzăului şi Vrancei, proaspăt ieşite de sub tipar: Arhiepiscopul Epifanie – Lumina slujirii jertfelnice (Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2013), Noi ctitorii bisericeşti la Întorsura Carpaţilor şi Arhiepiscopul Epifanie – de la aniversarea naşterii la ziua prohodirii (Editura Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2013).

Toate aceste noi lucrări au în comun rememorarea faptelor regretatului ierarh buzoian, amintirea chipului său, aşa cum va rămâne, după trecerea anilor, în sufletele celor care l-au cunoscut, apreciindu-l, precum şi tristeţea provocată de neaşteptata sa plecare pe cărările veşniciei. Sunt dedicate, aşadar, arhiereului de la Curbura Carpaţilor.

De altfel, într-un cadru mai puţin solemn, cu o audienţă mai restrânsă, dar cu aceeaşi firească emoţie, Întâistătătorul Eparhiei Dunării de Jos mărturisea: «Am scris o carte pentru Vlădica».

Arhiepiscopul Epifanie – Lumina slujirii jertfelnice, volumul apărut sub semnătura Chiriarhului de la Galaţi evocă, într-un mod emoţionant, imaginea regretatului ierarh de la Buzău, apelând la imagini, la documente vechi – unele nepublicate până acum – şi la cuvintele celor care l-au cunoscut şi apreciat pe arhipăstorul de la Curbura Carpaţilor. Încă din introducere, intitulată „Arhiepiscopul Epifanie «s-a născut în Cer»“ aflăm cum a luat naştere lucrarea aceasta: „Mă sună avva ierarh Justinian, Arhiepiscopul Maramureşului, nonagenar [...]. Cu vocea blândă şi hotărâtă, cu o vigoare fără bătrâneţe, îmi relatează o parte dintre motivele preţuirii speciale pe care o are pentru Arhiepiscopul Epifanie. Pentru vlădica Justinian, defunctul prieten şi frate este «întronizat» acolo, Sus, de Domnul, la o slujire şi mai mare!

L-a ales Hristos! Pentru vlădica Justinian, orice ierarh este un sfânt, dacă n-a căzut cumva în păcatul ereziei, ca Arie! Mai ales ierarhii români, trecuţi – ca şi neamul – prin negrăite încercări, suferinţe şi ispite. Ca şi poporul! De aceea, ierarhii nu sunt ierarhi pentru ei, ci sunt ai preoţilor şi ai poporului [subl.n.]. Evocă unele amintiri memorabile de împreună-lucrare cu ierarhul buzoian [...]. Mă roagă insistent să transmit buzoienilor şi vrâncenilor sentimentele sale de preţuire specială pentru ierarhul defunct.

În încheiere îmi cere, cu delicateţea-i arhicunoscută, să-i îndeplinesc o dorinţă a inimii sale: să scriu o broşură, o cărticică despre Arhiepiscopul Epifanie.

Mă podidesc, printre gânduri, broboane de lacrimi! Acelaşi proiect îmi era pe birou din clipa decesului ierarhului din locurile mele natale. De acasă“.

O mărturie vie, obiectivă şi dezinteresată

Dintru început, autorul ne previne: „Nu dorim a scrie o carte cu aspecte concrete din viaţa, din activitatea şi din slujirea Ierarhului buzoian. Cărţile se scriu, de obicei, din cărţi, din documente şi din confruntări cu anumite poziţii, atitudini sau comentarii [...]. Cu siguranţă, se va scrie şi se vor evoca de către mulţi fii duhovniceşti, în Eparhie, aspecte din viaţa, din lucrarea şi din amintirile despre Arhiepiscopul Epifanie.

Prezenta evocare este, mai curând, o mărturie vie, obiectivă şi dezinteresată, din partea unui Ierarh buzoian, care a filtrat cu bunăvoinţă, cu bună credinţă şi cu respect munca grea, strădania neobosită şi hărnicia nestăvilită ale unui ierarh în brazda sufletească şi în «ogorul» bisericesc de la Curbura Carpaţilor“.

Privind la anii ce au trecut, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian rememorează, cu duioasă nostalgie, primele întâlniri, din postura de student teolog, cu vrednicul de pomenire Ierarh de la Curbura Carpaţilor. Ne vorbeşte despre smerenia acestuia, spunând: „Îmi amintesc, ca şi astăzi, cum dânsul a plecat spre Galaţi, la Arhiepiscopie, cu autobuzul, în ţinută preoţească, fără niciun însemn arhieresc“, povestindu-ne şi o întâmplare – pe care mulţi nu o cunoşteam – în care Episcopul-Vicar (de atunci) Epifanie, s-a lăsat ridicat de pe scaun, în „autobuzul navetei Constanţa-Galaţi, din fiecare lună“, de un tânăr pe care avea, la scurt timp după aceea, să îl hirotonească preot. În loc să îl pedepsească pentru cutezanţă, „îl iartă şi îi dă un canon uşor, din ordinea bunei-cuviinţe, de care acesta nu dăduse dovadă: «De acum înainte, oriunde te-ai afla şi ai călători, să oferi locul tău altuia!»“.

Sunt amintiri frumoase, imagini dragi care duc la constatarea că vrednicul de pomenire arhipăstor „a fost şi vizionar, şi curajos. Doar ierarhul meu, sacerdotul mitropolit Antonie, m-a mai ocrotit, povăţuit şi apărat [la fel ca dânsul – n.n.] în astfel de momente de răscruce“. Vorbind, apoi, despre sfinţirea bisericii vechi din satul natal al Înaltpreasfinţiei Sale, desfăşurată în plină perioadă comunistă, în anul 1988, Chiriarhul de la Galaţi mărturiseşte: „Aş spune că toate s-au desfăşurat aproape ca în timp de libertate, şi aceasta datorită curajului şi disponibilităţii ierarhului dârz Epifanie. M-a cinstit în faţa consătenilor, în cuvântul său, ne-a trecut pragul casei părinteşti, ne-a binecuvântat familia“.

Tot în legătură cu localitatea în care s-a născut, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian ne împărtăşeşte amintiri de o deosebită valoare personală şi nu numai, scriind: „Neuitate vor fi, însă, mărturiile prezenţei ierarhului buzoian în satul meu natal, la punerea pietrei de temelie a noii biserici, «Sf. Împăraţi Constantin şi Elena» şi «Sf. Gheorghe», în 27 octombrie 2000. De asemenea, m-a mângâiat şi încurajat la durerea despărţirii de tatăl meu, în aprilie 2004“.

Remarcând că „muntele nu se vede întotdeauna măreţ, semeţ şi falnic din imediata apropiere. El se admiră mai bine de la distanţă!“, Întâistătătorul Eparhiei Dunării de Jos arată, cu înţelepciune că, în privinţa Ierarhului Epifanie, „se pot aprecia acum mult mai bine atât personalitatea sa, cât şi dârzenia, parte a staturii sale robuste“. Şi, în continuare punctează cu atâta acurateţe trăsăturile regretatului arhipăstor de la Buzău, încât ne demonstrează că remarca legată de distanţă a fost una care denotă o judicioasă smerenie, deoarece Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a fost şi este extrem de apropiat de imaginea aproape paternă, reală, clară, fără exagerări, a arhiereului plecat pe cărările cereşti.

Despre acesta aflăm că „numai din poziţia şi din starea sa se pot evalua corect  lucrurile“ referitoare la tot ce s-a petrecut de-a lungul anilor.

Cu amărăciune, autorul subliniază că „Păstorul, neînţeles de unii dintre păstoriţi, ştie doar Dumnezeu de ce, a fost, însă, mult mai înţelept decât cei care l-au împroşcat cu noroi, preferând, prin îndurarea Crucii, ca monah, ca Ierarh şi bun român, să «lase loc mâniei», fără a se mânia, şi să ierte, în loc să se răzbune. «A Domnului este răzbunarea!». şi a procedat corect, bisericeşte şi uman. A reuşit, în chip smerit, nu fără suferinţe, necunoscute de alţii, decât de el însuşi şi de Dumnezeu, să se elibereze de ura faţă de cei care i-au provocat, motivat sau nu, suferinţe“.

Ultima perioadă a existenţei regretatului Chiriarh de la Buzău printre noi este numită, poetic, „anii maturităţii apostolice“ sau „toamna dinspre iarna vieţii pământeşti. Când gospodarul îşi aşază proviziile la adăpost şi îşi rânduieşte casnicii, pe fiecare, la locul său, atunci şi Arhiepiscopul Epifanie, parcă intuind ultimul «viscol» înainte de trecerea spre limanuri line, «fără durere, întristare sau suspinare», şi-a rostuit toate, inclusiv lăcaşul de odihnă, mormântul. Şi, după o necunoscută de noi intuiţie, la ziua aniversară a naşterii, 14 decembrie 2012, când a împlinit 80 de ani, şi-a îndeplinit, într-un anume sens, şi îndatoririle faţă de Biserică, de Eparhie şi de neam [...].

Ceea ce a urmat se va prezenta aici, spre neuitare, spre luare-aminte, spre învăţătură şi meditaţie la rostul vieţii dăruite, «cu timp şi fără timp», lui Dumnezeu şi oamenilor şi pentru primirea sfârşitului creştinesc, aidoma vrednicului de pomenire, Arhiepiscopului Epifanie [...]. În continuare, prezentăm câteva aspecte din viaţa sa, atât pentru a nu-l uita, dar şi pentru a-i cinsti memoria la Dunărea de Jos, unde a început arhieria şi unde se văd, şi astăzi, multe dintre faptele slujirii sale luminoase“.

Cu smerenie, Vă mulţumim!

Am citit cu plăcere, emoţie şi gratitudine această carte, zâmbind, nostalgici, odată cu ierarhul-autor, sau reţinându-ne o lacrimă, aşa cum a făcut, fără îndoială, şi Înaltpreasfinţia Sa, Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Este foarte grea despărţirea de părintele ce ne-a povăţuit pe calea către Hristos vreme îndelungată – peste 30 de ani – dar este mult mai uşor atunci când un prieten al părintelui, dovedindu-şi, în mod constant, dragostea şi preţuirea, ne oferă un astfel de dar, menit să ne aducă mângâiere şi – cernită, însă binecuvântată – bucurie.

Îi mulţumim smerit Chiriarhului de la Galaţi pentru deosebita lucrare Arhiepiscopul Epifanie – Lumina slujirii jertfelnice, care ne înseninează aceste zile de firească tristeţe, aducându-ne aminte că nu am rămas singuri, ci avem alături de noi un Ierarh generos şi statornic, la bine şi la greu, în prietenie, apropiat de realităţile locale şi de iubirea purtată de noi, fiii acestei Eparhii, regretatului nostru arhipăstor.

Iar – mai cu seamă – atunci când, printr-o obişnuită întorsătură a condeiului existenţei, vom avea din nou motive de fericire şi serbare frăţească, întru Hristos, în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, la umbra amintirilor frumoase, am fi onoraţi dacă ar sosi printre noi, binecuvântându-ne cu prezenţa şi cuvintele-i mereu inspirate, Ierarhul-scriitor de la Dunărea de Jos – Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, cel pe care îndrăznim să îl numim prieten şi părinte al nostru, dincolo de graniţele geografice ori administrative, şi păstrător al adevăratelor valori, ce merită consemnate în cartea de aur a istoriei Bisericii. Acolo unde, de pe o pagină recent încheiată, ne zâmbeşte ocrotitor şi chipul Arhiepiscopului Epifanie – Părintele nostru, cel care, după plecarea sa grăbită înaintea lui Dumnezeu, ne-a lăsat o minunată moştenire, pe care o putem percepe acum la adevărata valoare: Lumina slujirii jertfelnice.

Pr. Alexandru Pripon, referent cultural,

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Nu credeam să văd Lopătarii Buzăului într-o astfel de împrejurare cernită. Cu alte cuvinte, să ajung dincolo de Bozioru, cunoscut mie, peste dealuri nestrăbătute încă, pentru a conduce pe ultimul drum pe doamna Rada Crăciun, mama Înaltpreasfinţitului Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Buzăul, vatră de credinţă şi românism din primele veacuri, Episcopie de la 1508, a lăsat urme credibile, extraordinare de viață creștină şi oferă mereu neamului românesc pilde uriaşe, dacă vrem şi dacă putem să le vedem şi să le auzim.

O astfel de pildă este doamna Rada Crăciun (născută la Brebu), o femeie simplă, ca atâtea altele din lumea satului românesc de sub munte, acolo unde, mereu şi mereu, până la împlinirea veacurilor, neamul nostru va dăinui în tradiţia sa creştină de două ori milenară.

Nu ştiu ca mama Cantacuzinilor, vestita Elina postelniceasa, hagiică, după pelerinajul la Locurile Sfinte să fi lăsat impresii din această călătorie, cândva obligatorie la creştinii adevăraţi. Doamna Rada Crăciun a făcut-o.

De ce? Ne-o spune atât de simplu: „Vreau și de pe urma mea să rămână o amintire, să citească și copiii mei, nu numai Înaltpreasfințitul, chiar și ceilalți.Să știe că am fost și eu pe lumea asta, să vadă cum am crescut, cum i-am crescut și cum i-am educat, după puterile mele”.

Doamna Rada Crăciun a notat şi a lăsat posterităţii impresii simple, curate, emoţionante din locurile pe unde a călcat Mântuitorul şi ucenicii Săi.

Iată cât de simplu notează ceea ce a văzut la Peștera Nașterii Mântuitorului despre care spune: „Este foarte modestă… Locul ieslei se află spre răsărit și formează altarul propriu-zis unde slujesc zilnic preoți ortodocși. Pe steaua de aur scrie (în latinește): «Aici a născut Fecioara Maria pe Iisus Hristos»”. Această stea din aur, adaug eu, a fost așezată cu cheltuiala Elinei Doamna, hagiica din 1682/4 , care a dus și închinat acolo, cu fiul ei Mihail, „tot aurul și argintul cât avură lângă dânșii”.

Am alăturat în chip special aceste două momente adevărate din istoria noastră sufletească, la distanță de aproape patru veacuri pentru a arăta, încă o dată, că neamul românesc, prin oameni simpli ca doamna Rada Crăciun va continua să urce, treaptă cu treaptă, „Scara” Sfântului Ioan Scărarul, pentru dânsa „cea mai importantă carte din Sfinții Părinți”.

De la  Lopătarii Buzăului la Dunărea de Jos, rostim într-un glas, toți cei ce au cunoscut-o:

Dumnezeu să o ierte!

Dumnezeu să o odihnească!

Prof. univ. dr. Ionel Cândea

Ca de fiecare an, cu prilejul Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi anul acesta s-a prezentat volumul „Biserică. Misiune. Slujire“, care cuprinde în paginile sale o analiză exigentă a întregii activităţi desfăşurate în anul 2012 alături de proiectele importante care se vor desfăşura anul 2013 în Arhiepiscopia „Dunării de Jos“.

Volumul al 13-lea al acestei lucrări, ca şi celelalte volume stă sub semnul transparenţei, responsabilităţii şi jertfelniciei de care au dat dovadă slujitorii Bisericii lui Hristos, împreună cu credincioşii ei, în această perioadă, îndemnaţi fiind şi conduşi cu dreaptă judecată de Înaltpreasfinţitul dr. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Lucrarea este mai mult decât o „dare de seamă”. Ea reprezintă un prilej de consemnare, aducere-aminte şi dăinuire peste timp a tuturor faptelor care au făcut ca viaţa bisericească la Dunărea de Jos să decurgă în rugăciune şi lucrare eclesială, cu participarea unui număr din ce în ce mai mare de credincioşi.

Actualul volum se deschide cu prezentarea activităţilor complexe care vor avea loc în anul 2013, proclamat, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca „Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“. Tot în prima parte a volumului, ca argumente în susţinerea temei  propuse, sunt prezentate articolele: „Dreaptă-credinţă. Libertate. Cociliaritate“ şi „Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română“, semnate de Înaltpreasfinţitul dr. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, prin care se explică cititorilor creştini rolul şi contribuţia Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în afirmarea şi consolidarea libertăţii religioase, în susţinerea, asumarea şi apărarea valorilor creştine. Despre contextul istoric şi implicarea Sfântului Constantin cel Mare în viaţa bisericească a vremii sale, despre relaţia Împăratului Constantin cel Mare cu comunităţile de la Dunărea de Jos, precum şi despre rolul Împăratului Constantin cel Mare în convocarea şi desfăşurarea lucrărilor Sinodului I ecumenic de la Niceea, aflăm din articolele „Constantin cel Mare şi rolul său în evoluţia vieţii bisericii în secolul al IV-lea“ – al părintelui lector dr. Cristian Gagu, „Constantin cel Mare şi Teritoriul României“ - semnat de Ion Barnea şi „Sinodul I ecumenic de la Niceea, de la 325. Condamnarea ereziei lui Arie. Simbolul Niceean“ - al părintelul profesor Ioan Rămureanu.

Partea a doua a volumului „Biserică. Misiune. Slujire“ este dedicată evenimentelor care au avut loc în anul 2012, în Arhiepiscopia Dunării de Jos.

În ansamblul de acţiuni  dedicat Anului Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, pe tot cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-au derulat numeroase programe educaţionale, misionare şi social filantropice menite să  sporească rolul bisericii în parteneriat cu alte instituţii locale în asigurarea sănătăţii credincioşilor, în sprijinirea persoanelor cu probleme sociale şi în educarea tinerilor în spiritul valorilor creştine. În acest sens, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos s-a derulat programul de săvârşire a Sfântului Maslu „Terapie prin rugăciune şi filantropie“, iar în colaborare cu Facultatea de Medicină şi Farmacie şi Asociaţia Medicilor Creştin-Ortodoxi au fost organizate „caravane medicale“ care au străbătut comunele şi satele eparhiei.

În ultima parte a lucrării este prezentată viaţa bisericească în Arhiepiscopia Dunării de Jos în anul 2012 evidenţiindu-se implicarea preoţilor, a monahilor şi monahiilor, a credincioşilor în slujirea bisericească, în activităţi misionare, social-filantropice şi cultural-educative.

Aşadar, volumul al 13-lea al colecţiei „Biserică. Misiune. Slujire“ reprezintă o oglindă a faptelor bune, un prilej de meditaţie asupra neîmplinirilor şi în acelaşi timp un motiv de angajare în desăvârşirea lucrării sfinţitoare a Bisericii Ortodoxe.

Cuvintele Înaltpreasfinţitului dr. Casian exprimate în articolul introductiv „Lumina din slujire“ sunt mărturie a rostului şi rolului prezentei lucrări, despre care spune: „Este o lucrare şi folositoare, şi necesară! Este o parte semnificativă din viaţa noastră comunitară. De aceea trebuie să o cunoaştem, spre a ne evalua mai bine potenţialul slujitor, greutăţile inerente şi piedicile în calea binelui dorit, dar neîmplinit“.

Prof. univ. dr. Ştefan Dima,

Membru al Adunării Eparhiale a Dunării de Jos

În perioada 15-17 mai 2013, la Galaţi s-a desfăşurat Simpozionul ştiinţific internaţional intitulat „2013 - Anul jubiliar al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ «Părintele Dumitru Stăniloae»“, organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos prin Departamentul de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“. Modul în care a fost structurat simpozionul, sub aspect ştiinţific, este reflectat în volumul Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos (fasc. XII/2013), care reunește între copertele sale lucrările prezentate de cei prezenţi la acest eveniment ştiinţific semnificativ din viaţa sacramentală, liturgică şi academică în care se întâlnesc Ecclesia şi Catedra. Studiile din acest volum, semnate de teologi însemnaţi, cercetători şi profesori pun astfel în valoare profunzimea, bogăţia şi frumuseţea teologiei ortodoxe româneşti şi universale prin comemorarea personalităţii uriaşe a Părintelui Dumitru Stăniloae sau prin omagierea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a operei lor semnificative pentru viaţa Bisericii.

Partea I a prezentului tom reunește studiile doamnei Lidia Stăniloae, dr. Reinhold Gestrich şi pr. Gelu Aron, care evocă, pe rând, personalitatea părintelui Stăniloae, relaţia dintre omul duhovnicesc şi teologia harului şi Taina Preoţiei în gândirea marelui teolog român.

Partea a II-a este dedicată Sfinţilor Împăraţi, fiind organizată în patru secţiuni (,,Sistematica”, ,,Historica”, ,,Liturgica”, ,,Inter-disciplinaria”).

Studiile „sistematice” abordează subiecte precum semnificaţia biblică şi patristică a evenimentului Înălţării Sfintei Cruci (diac. prof. dr. Ioan Caraza) sau hermeneutica revelaţiei din perspectiva viziunii constantiniene (pr. prof. dr. Gheorghe Petraru).

Secţiunea „Historica” este dedicată timpului istoric al domniei lui Constantin şi conţine studii referitoare la actele politice şi legislative în favoarea Bisericii creştine (pr. prof. dr. Adrian Gabor), relaţia Stat – Biserică (pr. lect. dr. Adrian Ignat), martirii creștini care au pătimit după Edictul de la Milan (pr. conf. dr. Cristian Gagu), precum şi alte subiecte de interes atât pentru teolog, cât și pentru istoric.

„Liturgica” cuprinde patru studii semnate de pr. prof. dr. Nicolae Necula, pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu, pr. lect. dr. Lucian Petroaia şi lect. dr. Gina Scarlat şi se concentrează pe viaţa liturgică, dezvoltarea cultului şi a arhitecturii, rânduiala slujbei încoronării din veacul al IV-lea al Bisericii şi până în perioada modernă.

Nu sunt de ignorat nici studiile „interdisciplinare” în care obiectul cercetărilor îl fac, între altele, biografiile privind personalităţile Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena sau învăţământul superior în perioada bizantină.

Temele abordate sunt diverse şi prezentate într-o manieră ştiinţifică reprezentativă pentru o revistă universitară de teologie de cea mai înaltă calitate (fiecare studiu este însoţit de un abstract în limba engleză şi cuvinte-cheie, iar aparatul bibliografic este redactat cu acribia detaliului microscopic) şi converg către ilustrarea realităţii unitare a Logosului în dubla lucrare, cea din tainele Bisericii şi cea din învăţătura patristică, în spaţiul de întâlnire dialogală a energiilor necreate şi a cunoaşterii umane.

Aşadar - un volum care, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Dunării de Jos, ÎPS dr. Casian Crăciun, întăreşte învăţământul teologic de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, de la a cărui înființare, în 2013 s-au împlinit 20 de ani.

Conf. univ. dr. Ion Cordoneanu,

Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii ,,Dunărea de Jos”- Galaţi